Amintirile unei jurnaliste despre un șut hazliu al lui Ilie Balaci

Cosmin Cojocareanu

Jurnalista TVR Carmen Kleibel are in colectia de amintiri o intimplare care a tinut prima pagina cu Ilie Balaci, la vremea ei: „A șutat ca pe vremuri în dosul cameramanului și apoi ne-a invitat la șampanie!”

 

 

„Recunosc, darul cel mai de pret primit, ca ziarist, a fost sansa de a ma afla langa oameni deosebiti. Iar Marea Trecere a lui Ilie Balaci, pe care o plang din tot sufletul, imi aduce aminte de un moment despre care s-a vorbit, in mica noastra familie de corespondenti TV, ani de zile: filmam la nunta fiicei lui, evident, in stilul nostru, fara sa cerem voie nimanui, ceremonia era la Primaria Craiova, iar cameramanii nostri (asezati, in ordine, cu faţa la podium si spatele la culoarul de trecere – TVR, Antena 1 si Pro Tv.) Si vine Ilie Balaci pe la spatele lor si ii arde un sut in partea moale colegului de la Antena 1 – mirare cum Dan Catana, langa el, a scapat cu dosul intreg. Paloiu, atunci la ProTv, o taie imediat si fuge vis-a-vis, langa statuia lui Cuza, urmarit de Balaci. A urmat un dialog peste capetele nuntasilor, pe care nu-l spun aici si acum, pentru ca era „avantaj Paloiu”. Chestia e ca, la sfarsitul ceremoniei, ne-a cautat pe toti, si-a cerut scuze, ne-a invitat la masa festiva, care era la Sala Maura de la Minerva si ne-a servit, personal, cu sampanie, cand am intrat pe usa restaurantului. Dar colegul de la Antena 1 a ramas celebru, Dan Catana il prezenta mereu ca pe o mare vedeta: „Asta e omul care a luat un sut de la Balaci!”; uita sa spuna ca a fost si el la cativa centimetri de bombeul norocos. L-am iubit pe Balaci, drum lin printre astri!”, a scris Carmen Kleibel pe pagina sa de facebook.

 

TAGGED:
Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.