fbpx
6.1 C
Craiova
luni, noiembrie 29, 2021

ANAF schimbă regulile! Profesorii care dau meditații, obligați să aibă casă de marcat

Perioada profiturilor substanțiale apune pentru dascăli! Fiscul îi are în vizor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a luat în vizor pe profesorii care fac meditaţii. Aceștia sunt obligaţi să aibă casă de marcat, potrivit agenției care motivează că profesorii trebuie să-şi declare veniturile şi să plătească impozit pentru ele.

Instituţia le reaminteşte cadrelor didactice şi oricăror persoane care acordă meditaţii şi obţin venituri din această activitate independentă, că trebuie să se înregistreze fiscal şi să îşi declare câştigurile.

„Reamintim persoanelor fizice care realizează venituri din meditaţii că au obligaţia de a se înregistra fiscal şi de a îndeplini obligaţiile declarative şi de plată, în condiţiile legii. Veniturile din meditaţii se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente, fiind reglementate de prevederile Codului fiscal (Titlul IV – Capitolul II). Persoanele care realizează venituri din meditaţii au obligaţia de a depune la organul fiscal Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii, în vederea declarării veniturilor estimate (definitivarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate în condiţiile legii, funcţie de situaţia fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limită de depunere a declaraţiei)”, a transmis ANAF.

Instituţia mai transmite că inspectorii ANAF vor sprijini contribuabilii să se înregistreze fiscal prin depunerea Declaraţiei Unice. În acest caz, oamenii pot suna la ANAF – 031.403.91.60. Reprezentanţii profesorilor spun că ANAF ar trebui să se concentreze pe adevăraţii evazionişti fiscali şi nu pe cei ale căror salarii nici măcar nu cresc conform legii.

Doar deschiderea unei forme de organizare, fie PFA, fie SRL i-ar costa pe profesori între 500 şi 2000 de lei, potrivit adevărul.ro. Profesorii care nu-şi declară veniturile oblinute din meditaţii riscă oricând să fie verificaţi de fisc. Conform legii, orice bun personal sau venit suplimentar, care nu are acoperire în documentele fiscale, poate fi pus sub sechestru.

Desfășurare de forțe într-un cartier! Bărbat, lovit în cap cu toporul

Daniel, polițist local în Târgu Jiu, s-a stins din viață!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles