Anamaria Prodan a preluat un club din România!

Claudia Grosu
Foto: captură video Youtube

Ambiții mari pentru Anamaria Prodan, care devine șefa unei echipe cu pretenții!

MFC Ploiești a emis un comunicat oficial prin care confirmă numirea Anamariei Prodan în funcția de președinte al clubului din Prahova. Echipa de minifotbal a demarat un parteneriat strategic cu agentul FIFA, având ca obiectiv dezvoltarea clubului și promovarea unui număr cât mai mare de jucători către echipa națională de minifotbal a României.

Anamaria Prodan a acceptat o nouă provocare în carieră

Anamaria Prodan a avut parte de un început de an 2024 extrem de favorabil. În urma deciziei magistraților în procesul cu Dennis Man, fotbalistul Parmei a fost obligat să-i plătească suma de 500.000 de euro pentru ruperea contractului la transferul său în Italia. În plus, în prima lună a noului an, agentul FIFA a acceptat o nouă provocare în carieră. Preluând funcția de președinte al clubului de minifotbal MFC Ploiești, conform Prosport.

5 milioane de euro pentru transferul lui Darius Olaru: „Normal că-mi doresc”

„Anamaria Prodan, actual agent FIFA, în trecut, președinte la FC Buftea, FC Snagov, Concordia Chiajna și Universitatea Cluj. Devine, începând de astăzi, președinte al echipei de minifotbal A.C.S MFC Ploiești, acolo unde se va asocia ca partener cu Gabriel Georgescu, cu scopul clar de a câștiga Campionatul României si de a reprezenta România la cel mai înalt nivel!

„Este proaspăt câștigătoare a trofeului Femeia Anului 2023”

Anamaria Prodan, proaspăt câștigătoare a trofeului Femeia Anului 2023, desemnată 4 ani la rând (2012-2022) Managerul Anului, în cadrul Galei Fanatik. Cu o serie de jucători importanți imresariați, precum Adrian Mutu, Nicolae Dica, Lucian Sânmărtean, Mihai Pintilii sau Nicolae Stanciu.

Acesta fiind al doilea cel mai mare transfer din istoria României. Dar și cu antrenori români impresariați, precum Mircea Rednic, Cosmin Contra, Ionuț Chirilă. Anamaria Prodan a ales să se alăture Proiectului MFC Ploiești, început in urmă cu 10 ani, ajutând la dezvoltarea echipei și a minifotbalului prahovean!

Echipa MFC Ploiești a fost înființată in anul 2014, este manageriată de Gabriel Georgescu. Sub comanda căruia s-a castigat Cupa LMF Prahova în anii 2018, 2019 si 2022, a avut participări la Turneele Naționale organizate de Federația Română de Minifotbal. Acolo unde, in anul 2021 a fost in Top 16 echipe de Minifotbal din România.

„Își propun să continue drumul spre a atinge și alte performanțe strălucitoare în viitor”

În 2023, echipa se afla in Top 21 echipe de Minifotbal din România. Alături de Gabriel Georgescu, au venit si o serie de jucători importanți care au pus umărul la dezvoltarea acestui proiect. Si aici îi menționăm pe Cristi Vlad (Petrolul Ploiesti), Georgian Paun (Dinamo București) sau Hamza Younes( Petrolul Ploiești).

Președintele Anamaria Prodan și Managerul General, Gabriel Georgescu, își propun să continue drumul spre a atinge și alte performanțe strălucitoare în viitor. Si să reprezinte Ploieștiul și România cu cinste si la următoarele competiții din țară. Si chiar si de peste hotare. Un alt obiectiv, ar fi trimiterea de jucatori la echipa națională de minifotbal, proaspăt Campioană Mondială, la acest sport!”, este comunicatul oficial emis de MFC Ploiești.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.