Cum va reuși fosta soție să-l scape pe Laurențiu Reghecampf de datoria pe care o are la Mihai Rotaru
Laurențiu Reghecampf este în proces cu Mihai Rotaru, după ce nu a plătit clauza pe care o avea în contract cu Universitatea Craiova. Tehnicianul nu mai poate antrena în România, dacă nu-i va plăti banii lui Mihai Rotaru și are pus sechestru pe casa de la Snagov.
Anamaria Prodan îl salvează pe Reghe de datoria pe care o are la Mihai Rotaru
Anamaria Prodan a vorbit despre probleme fostului ei soț. Celebra impresară a declara că era dispusă să-i plătească datoriile lui Laurențiu Reghecampf, dar și că este dispusă să facă asta și acum. Aceasta spune că suma pe care tehnicianul o are de plătit crește în continuare.
„Am încercat când a început nebunia cu Craiova. «Hai să-ți plătesc eu datoria, haide să mă duc la Mihai». Și acum vreau să-i plătesc datoria. Nu știu cât este, dar vorbind cu cei de la Craiova crește în fiecare zi. Penalitățile cresc în fiecare zi.”, a declarat Anamaria Prodan la Fanatik
Anamaria Prodan îl va scăpa pe Reghe de datorii
Impresara spune că ea are prima opțiune să cumpere casa de la Snagov atunci când se va scoate la licitație și o va face, Anamaria Prodan spune că astfel îl va scăpa pe Reghe de datorii și tehnicianul va putea antrena în România.
„Mihai Rotaru a demarat procedura, au pus poprire pe tot ce are el, iar eu am prima opțiune când se scoate la licitație să o cumpăr. Partea lui va fi scoasă la licitație. Eu o să o cumpăr pentru copiii mei, iar el va pute antrena din nou. Eu voi acoperi datoria lui Reghecampf ca să pot să recuperez casa copiilor mei.” a mai spus Anamaria Prodan pentru Fanatik
