Accident la locul de muncă. S-a trezit că a luat foc!

Bărbatul a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a luat foc la serviciu! Colegii lui au alertat autoritățile!

Minerul ar fi adormit într-o cabină, în apropierea benzii. A stat prea aproape de instalaţia de încălzire şi aşa a luat foc. Sorin Boza, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, a explicat că „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani care lucrează la Cariera Husnicioara. Totul s-a petrecut când el era în schimbul trei. Eu am trimis o comisie la faţa locului să vadă ce s-a întâmplat. Din primele informaţii, este vorba despre un maşinist care se afla într-una din cabinele amenajate lângă benzi. Acolo s-a aşezat lângă instalaţia de încălzire, i s-a aprins pufoaica şi aşa a luat foc. Cel mai probabil dormea, pentru că a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului. A fost transportat la spitalul din Drobeta Turnu-Severin şi am stabilit să fie transferat la Timişoara”.

Muncitorul a ieșit pe picioarele lui din cabină, iar colegii lui au alertat imediat autoritățile. Inspectorii de muncă au demarat o anchetă privind cazul bărbatului, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Citește și O clipă de neatenție l-a costat viața. Făcea live cu telefonul mobil

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *