Recent întors de la Campionatul European din Germania, Andrei Burcă a dat lovitura vieții, la vârsta de 31 de ani!
Andrei Burcă a dat lovitura, la scurt timp după revenirea de la Campionatul European din Germania. Fundașul central a reușit să lase o impresie foarte bună după turneul final. A ieșit din grupe alături de tricolori și și-a pus amprenta pe o performanță importantă pentru fotbalul românesc: ieșirea din grupe la EURO. El a jucat alături de Radu Drăgușin, în centrul defensivei.
Andrei Burcă a dat lovitura vieții!
Acum, Andrei Burcă a dat lovitura vieții. Fundașul României a făcut marele pas: s-a căsătorit cu Mara Iulia Cîmpean, pe care a cerut-o în căsătorie la Paris, în iarna anului trecut, chiar pe 1 ianuarie. A fost vara nunților printre tricolori. Este cel de-al treilea astfel de eveniment fericit, după ce Denis Drăguș și Ianis Hagi s-au căsătorit și ei după revenirea în țară.
Dacă pe plan amoros, Andrei Burcă este la cel mai înalt nivel, nici pe plan profesional nu o duce prea rău. El s-a despărțit de Al Akhdoud (Arabia Saudită) și a acceptat o nouă provocare. Fundașul român a semnat cu Baniyas, locul zece în stagiunea precedentă din Emiratele Arabe Unite. Salariul fotbalistului va fi unul destul de mare.
Andrei Burcă poate prinde și un Campionat Mondial
Andrei Burcă are 31 de ani. După ce s-a căsătorit ar putea să se gândească și la o nouă performanță alături de naționala României. Dacă Edi Iordănescu rămâne selecționer, fundașul are șanse să rămână în circuitul primei reprezentative. Astfel, acesta se poate gândi și la o calificare la Campionatul Mondial din 2026, când va avea 33 de ani.
