Suporterii Universității Craiova și-au încurajat favoriții la ultimul antrenament desfășurat înainte de plecarea la București!
Ultimul antrenament a fost și ultima ocazie înainte de plecarea echipei la București, pentru suporterii care au dorit să-și încurajeze echipa de suflet. Universitatea Craiova se află în fața unui meci așteptat de generații întregi, iar acest lucru s-a văzut pe chipul fiecărui suporter aflat la antrenamentul alb-albaștrilor. Olteni de toate vârstele au venit să le transmită oltenilor un gând bun înaintea finalei de pe 27 mai.
Că tot vorbeam de trăirile care se citeau pe cipul oamenilor, răbdarea nu-și mai are locul la Craiova. Toată lumea așteaptă finala cu sufletul la gură. Toți oltenii așteaptă ca Universitatea să aducă trofeul în Bănie.
Galeria Științei a pregătit un mesaj emoționant pentru alb-albaștri:„ 27.05.2018 – Câștigați Cupa, fiți ai Craiovei eroi, Național Arena vulcanul alb-albastru va fi cu voi!”
Fotbaliștii și staff-ul nu au părut foarte încordați, chiar dacă știm și noi și ei cât de importantă este această partidă. Antrenamentul s-a desfășurat într-o atmosferă superbă făcută de olteni, iar acest lucru nu poate decât să bucure. Mai rămâne ca duminică seara, Știința să se întoarcă în Bănie și să aducă trofeul cu ea.
Citește și: Băluță și Zlatinski au ridicat deja Cupa României!