Cutremur pe băncile din Bănie: după ce Mititelu l-a dat afară pe Trică, Mihai Rotaru e gata să schimbe antrenorul! Tu pe cine preferi?
Cristiano Bergodi are șanse mici să-l facă pe Mihai Rotaru să se răzgândească după ce oltenii au fost bătuți de o echipă din Georgia. Eșecul din Europa League a completat ratarea campionatului în meciul decisiv cu CFR. În ambele partide, alb-albaștrii au arătat rău. Astfel, conducerea clubului din Bănie caută antrenor care să nu mai rateze titlul în acest sezon. Se pare că lista începe cu trei nume, dar se poate extinde, dacă privim cu atenție posibilitățile.
Edi Iordănescu apare ca și favorit. Acesta a mai negociat cu Mihai Rotaru, dar patronul Craiovei nu a ajuns la o înțelegere cu tânărul tehnician. Totodată, o variantă de rezervă, așa cum i-a obișnuit pe suporteri, este Corneliu Papură, cel care ar fi fost schimbat după o scânteie de scandal cu o altă persoană din carul clubului. Pe lângă cei doi, Eugen Neagoe își face și el loc pe listă, dar dacă antrenorul oltean este o variantă, deja Mihai Rotaru poate începe să privească ceva mai departe decât îți închipuie fanii sau chiar jucătorii echipei.
Finanțatorul Craiovei poate lăsa orgoliul de o parte și să le facă o bucurie suporterilor prin isntalarea pe bancă a lui Gică Craioveanu. În luna mai a acestui an, Grande spunea: „Domnul Rotaru a spus că voi intra în procesul de obținere a licenței PRO? Nu este adevărat! Vă anunț că eu am licența PRO de trei ani. Am făcut școala acolo unde au făcut-o Guardiola, Luis Enrique, Scaloni, selecționerul Argentieni, ați auzit de ei? Glumesc! Am fost coleg de generație la școală cu Redondo, Valeron, cam «pușcărie» de fotbaliști și ăștia, nu? Glumesc din nou. Voiam doar să vă informez de licența mea PRO. Eu mă simt pregătit să preiau Craiova, dar voi credeți că eu mă bag în seamă aiurea? Dacă nu sunt dorit nu îmi place mă bag în seamă. Aștept să văd și eu dacă o să mi se propună ceva! Aștept de când am luat licența PRO să devin antrenorul echipei mele de suflet”, a declarat Gică Craioveanu pentru ProSport .
Dacă divergențele din trecut îl vor împiedica pe Craioveanu să antreneze formația din Bănie, oltenii pot fi pregătiți de un alt tehnician iubit de suporteri, și el, la fel ca și Bergodi, italian. Este vorba despre Devis Mangia, actualul selecționer al Maltei. În cazul lui nu ar exista un conflict de interese, așa cum ar putea fi în ceea ce îl privește pe Mirel Rădoi, care a dispărut de pe lista de posibili antrenori în momentul în care i-a preluat pe tricolori.
Sorin Cârțu este extrem de aproape de Mihai Rotaru și face parte din oamenii ce știu cum gândește patronul Craiovei. Astfel, o nouă colaborare din funcția de antrenor nu ar fi exclusă niciodată. Totuși, acest lucru ar fi posibil numai în cazuri extreme, pentru că gloria Craiovei Maxima susține că a renunțat la antrenorat.
Proaspăt dat afară de Adrian Mititelu, Eugen Trică poate intra în atenția Craiovei din prima Ligă. FCU Craiova a mers bine sub comanda lui și ar fi o adevărată lovitură în ceea ce privește rivalitatea dintre cele două cluburi: „Eu m-aş bucura din suflet ca ”U” din Liga 1 să câştige campionatul. Noi, la fel, să dea Dumnezeu să promovăm în acelaşi sezon şi, de ce nu, să ne bucurăm împreună, ei pentru câştigarea campionatului, noi pentru promovare şi suporterii la fel, asta îmi doresc. Din punctul nostru de vedere, e pace la Craiova. Noi vorbim şi cu patronul Craiovei, am prieteni la cealaltă Universitate. Putem sta liniştiţi să bem un suc, să povestim, fără probleme”, spunea Trică în iulie 2019”.
Un alt nume ce ar putea ajunge pe lista lui Rotaru este al lui Flavius Stoican, dacă nu cumva olteanul a pus deja iscălitura pe contractul cu Târgu Jiu.
Tu pe cine preferi? Comentăm împreună pe Facebook

