Arnold Garita rămâne la o echipă din Liga 1: ,,E un club foarte bun”

Radu Alexandru
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Atacantul e gata să se lupte la titlu, dar și să își ia revanșa în fața celor de la Dinamo!

Arnold Garita (27 de ani) a ieșit în evidență în partida retur din meciul cu Dinamo. Fotbalistul s-a remarcat prin devotamentul său și prin cele două goluri marcate. Atacantul din Camerun și-a reziliat contractul cu cei de la FC Argeș și nu duce lipsă de oferte, dar acum e în vacanță și timpul liber și-l petrece pe rețelele sociale.

Arnold Garita ar merge la FCSB

Garita a filmat un video live și mai mulți urmăritori i-au cerut să semneze cu FCSB. Fotbalistul nu a dat un răspuns negativ, iar fanii de la Rapid și CFR Cluj nu au ezitat și au comentat și ei. 

„FCSB este o opțiune foarte bună. Poate agentul meu va discuta cu Becali. Eu nu știu nimic. Voi vorbi cu agentul meu. Voi pleca în Camerun și voi vorbi după aceea cu el. Poate FCSB i-a făcut o ofertă lui, dar nu știu nimic. Dacă mă vor, trebuie să discute cu el.

CFR e un club foarte bun. Dar a plecat Dan Petrescu. Îl iubesc pe Petrescu. FCSB, CFR Cluj și Rapid sunt opțiuni pentru mine. În plus, am discutat și cu un club din Franța”, a spus Arnold Garita într-un live pe TikTok. 

Pus pe Dinamo

Arnold Garita a anunțat că vrea să rămână în România pentru a ”o distruge” pe Dinamo, echipa care a retrogradat-o pe FC Argeș în Liga 2. 

„Nu știu unde voi juca (n.r.- la ce echipă) în sezonul viitor, dar voi juca în România. Voi juca împotriva lui Dinamo și mă voi răzbuna. Victoria lor cu 6-1 a fost prea dură, prea drastică. Vreau să o distrug pe Dinamo! Vreau să dau totul pentru a câștiga acel meci.

Victoria lor cu 6-1 e prea mult! Dar Dinamo a jucat foarte bine atunci, uimitor. Ghezali, pffffa….”, a continuat Garita. 

TAGGED:
Share This Article