Asfalt nou, piste de biciclete și poduri modernizate între Scaești și Argetoaia

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Drumul dintre Scaești și Argetoaia prinde viață

Drumul județean DJ 606A, care leagă localitățile Scaești și Argetoaia până la limita cu județul Mehedinți, este în plin proces de modernizare, iar șantierul este în toi. Zona se transformă treptat într-o rută modernă și sigură, cu condiții mai bune pentru toți participanții la trafic.

„La cele cinci poduri incluse în proiectul de reabilitare s-au finalizat lucrările de modernizare”

Lucrările se desfășoară în mai multe puncte de pe traseu, iar în intravilan se lucrează la rigole betonate pentru scurgerea apei, accesuri refăcute către proprietăți, trotuare și piste pentru biciclete, toate gândite pentru un trafic mai sigur și o infrastructură mai prietenoasă cu pietonii și bicicliștii. În afara localităților, echipele de muncitori intervin la consolidarea drumului. Lucrând la terasamente, la stratul de fundație și la sistemele de scurgere a apelor pluviale. Iar vestea bună este că aproape 50% din lungimea totală a drumului (25 de kilometri) are deja turnat primul strat de asfalt.

„Se lucrează în mai multe puncte de pe traseu, în intravilan, la amenajarea sanțurilor betonate, accesurile la proprietăți, trotuare și piste de biciclete. De asemenea, pe anumite porțiuni, se fac lucrări la terasamente, stratul de fundație și amenajarea scurgerii apelor. La cele cinci poduri incluse în proiectul de reabilitare s-au finalizat lucrările de modernizare. Acest tronson, cu o lungime de 25 de kilometri, este amenajat deja cu primul strat de asfalt pe aproape 50% din zona supusă lucrărilor.

Întreg proiectul este finanțat cu fonduri nerambursabile prin Planul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Pe același drum, între Breasta și Scaești, vor avea loc lucrări de refacere a unei zone afectate de alunecări de teren, în dreptul localității Mihăița, tot cu finanțare obținută de Consiliul Județean Dolj prin PNI „Anghel Saligny”, a transmis Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj, pe Facebook.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.