fbpx

Meciul Astra-Craiova, amânat: pe cine trimite FRF în cupele europene!

Finalul campionatului întârzie, iar Federația trebuie să ia o decizie! CFR Cluj a revenit miraculos și e gata un posibil duel pentru Ligă contra alb-albaștrilor!

Meciul Craiovei de la Giurgiu a fost amânat, după ce un fotbalist din lotul Astrei a fost infectat cu COVID-19. Oltenii par a fi blestemați, odată cu Liga 1. Cel mai bine o duce CFR Cluj, echipa ce a scăpat, aproape peste noapte, de zeci de cazuri de coronavirus. Acum, există mai multe variante posibile pentru încheierea competiției, totul depinde de decizia FRF și, cel mai probabil, de un eventual vot al cluburilor. Un lucru e sigur, cineva va fi nemulțumit.

PSD Alegeri Parlamentare 2020

Dacă trupa din Bănie ar fi câștigat la Giurgiu, clujenii aveau asupra lor o presiune greu de gestionat, într-o perioadă în care lui Dan Petrescu nu îi mai iese chiar orice în Gruia. Se pare că lucrurile au devenit destul de complicate și pentru cei de la Federație, după ce tot ei au permis să se ajungă în această situație, prin amânarea repetată a meciurilor, în condițiile în care știau că există o dată limită la care trebuie să anunțe participantele în cupele europene.

FRF este obligată să anunţe pe 3 august, până la finele zilei, care sunt echipele din Liga 1 care s-au calificat în cupele europene. Probabil că se va convoca un Comitet de Urgenţă al FR pentru omologarea rezultatelor: „Trebuie văzut cum şi dacă se vor juca meciurile rămase de disputat. În mod normal, cel decisiv, Universitatea Craiova-CFR Cluj, este programat seara, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF. Probabil că va fi împuternicit Comitetul de Urgenţă al FRF pentru omologarea rezultatelor luni seară“, a explicat Hulubei la Digi Sport Special.

Varianta de avarie ar putea fi o eventuală disputare a unui duel direct, cu o etapă mai devreme: Craiova-CFR Cluj, pentru locul de Ligă. Dacă lucrurile nu vor putea fi rezolvate, iar cazurile continuă să răpună Liga 1, Federația poate spune stop campionatului.

În 3 minute poți să vezi și: Liga 1 cu 16 echipe: Burleanu a fost de acord!

 FOTO: „Alții mâzgălesc zidurile legendelor, noi pictam legende pe ziduri!”

Astra-Craiova: Primul 11 al lui Cristiano Bergodi!

CFR a descoperit antidotul: toți fotbaliștii s-au vindecat de COVID-19!

Peluza Nord și Peluza Sud 97 vor cânta împreună la meciul Craiova-CFR Cluj!

Dan Nistor anunță dezastrul

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
The following two tabs change content below.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0Shares
0