Atanas Trică, OUT din lotul de UEFA Youth League

Radu Alexandru
foto: sport pictures

Meci dificil pentru Papură în Youth League, competiție la care golgheterul Atanas Trică nu va participa!

Juniorii de la Universitatea Craiova au meci dificil în Youth League, competiție la carte Atanas Trică nu va participa. Oltenii și-au aflat ieri adversarul. Vor juca împotriva celor de la Partizan Belgrad, ambele manșe se vor juca în octombrie.

Youth League fără Atanas Trică

Oltenii vor întâlni Partizan Belgrad, în UEFA. Partidele vor avea loc pe 4 şi 25 octombrie, primul meci urmând a se juca în Bănie, pe arena „Ion Oblemenco”, iar returul în capitala Serbiei. Câştigătoarea dublei manşe se va califica în al doilea tur preliminar. 

Universitatea Craiova a trecut 40 de jucători pe lista pentru UEFA Youth League, dar printre ei nu se află şi golgheterul echipei secunde, Atanas Trică, care nu a fost inclus pe listă, deşi îndeplinea criteriile de vârstă.

Mulți absenți

Din echipa care a câştigat Liga de Tineret, puţini vor mai juca şi în UEFA Youth League, deoarece nu mai evoluează la Universitatea Craiova, majoritatea fiind împrumutaţilţi sau cedaţi definitiv.

Portarul Rafael Vlăsceanu s-a transferat în Italia, la formaţia de amatori Gravina. Atacantul Alexandru Melniciuc a fost împrumutat în liga secundă, la Unirea Slobozia. Alberto Călin a ajuns la Chindia Târgovişte, tot sub formă de împrumut.

Claudio Mocanu şi Robert Tamaş au fost şi ei împrumutaţi la CSM Deva, Alexandru Fărăgău, la Ceahlăul Piatra Neamţ, iar Denis Dragu, la CSM Slatina. Lăpădătescu, Sala, Tomşa, Cârpici, Mitrache, Barbu şi Brăşfăleanu sunt la echipa a doua a Universităţii Craiova.

Share This Article