Numele surpriză al celui mai bun atacant român a fost făcut public, iar Edi Iordănescu ar putea reconsidera lotul pentru EURO
Edi Iordănescu ar putea fi pus în gardă de MM Stoica, acesta susținând că David Miculescu e cel mai bun atacant român. FCSB a câștigat campionatul, iar atacantul campioanei a fost lăudat de managerul general.
Edi Iordănescu nu-l vede pe cel mai bun atacant român
MM Stoica a declarat că David Miculescu e cel mai bun atacant român. Oficialul FCSB susține că în sesonul următor fotbalistul va fi și mai bun. Jucătorul a deschis scorul în partida cu Farul, scor 2-1, care le-a adus titlul roș-albaștrilor.
„Le fac cu degetul unora care mă cam luau peste picior când vorbeam de Miculescu. Miculescu, repet pentru posteritate, e cel mai bun atacant român la ora actuală. Va demonstra la anul că va fi mult mai bun decât este acum.
Este un fotbalist care nu pierde nicio minge. Care a marcat exact când trebuia și care a intrat în echipă exact când trebuia. Eu l-am văzut, alții m-au luat la mișto”, a declarat MM Stoica, după meciul cu Farul, la Prima Sport, potrivit gsp.
Miculescu are și un assist în acest sezon din Liga 1, în 32 de meciuri jucate. Adus de la UTA în urmă cu doi ani, David a bifat 85 de apariții în tricoul roș-albastru. A marcat 9 goluri în total, în toate competițiile, a reușit 4 pase decisive și a luat 12 cartonașe galbene.
