Șapte puncte a obținut Craiova din nouă posibile de la reluarea întrecerii. Rezultatele pozitive îi fac pe olteni să viseze la trofeul supreme! Bancu o face!
La finalul partidei de la Voluntari, eroul meciului, Nicușor Bancu a declarat: „Mister trebuie să dea de băut! Ne bucurăm că am câștigat. Chiar dacă noi a fost cea de-a patra victorie la rând pe terenul Voluntariului, vă spun că greu se iau punctele aici. Eu m-am gândit la revanșă, mă bucur că ne-am luat-o și că i-am făcut pe suporteri fericiți. Puteam să marcăm al doilea gol și să închidem meciul. Dar pe final ne-am făcut viața grea și am tremurat toți la acea fază cu Mitrovic”.
Bancu a recunoscut că visează la titlu în Liga 1: „Ne dorim ca FCSB și CFR să se încurce și noi să-i depășim. Mister ne-a spus că ne putem gândi și la titlu, având în vedere unde suntem, putem să depășim echipele care sunt în fața noastră”.
Bancu, gol de trei puncte!
Hristo Zlatinski a completat: „A fost greu, ar fi trebuit să închidem meciul mai devreme pentru că am tremurat în final. Nu avem probleme de ordin fizic, ci mai degrabă psihic, de presiune. Nu a fost penalty, am vorbit și cu portarul și a zis sută la sută că nu a fost. Nu ne gândim încă la play-off, mai sunt meciurile cu Timișoara și în cupă cu Dinamo”.
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 la Voluntari și amenință primele două poziții în clasament. În ultima etapă a sezonului regulat, alb-albaștrii vor primi vizita celor de la ACS Poli Timișoara.
Sursa foto: ucv1948.ro