Bănel Nicoliță i-a făcut praf pe jucătorii de la FCSB. Este nemulțumit de atitudinea pe care au manifestat-o în repriza secundă
FCSB a fost privată de două puncte în meciul contra echipei Petrolul Ploiești, încheind scorul la egalitate, 2-2, după ce a fost egalată în ultimele momente ale partidei. Bănel Nicoliță, în vârstă de 38 de ani, a criticat deschis jucătorii de la FCSB, exprimându-și nemulțumirea față de atitudinea pe care au manifestat-o în repriza secundă.
Salariu colosal pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova: „Nu joacă de banii ăștia”
Bănel Nicoliță: „Același lucru tot timpul. Joacă o repriză, apoi gata, cedează”
„Același lucru tot timpul. Joacă o repriză, apoi gata, cedează. A jucat foarte bine prima repriză, a condus cu 2-0, continuă să ataci, continuă să dai 3-0, 4-0, cât poți. Ai echipă, ai jucători de nivelul ăsta. Nu mă așteptam o secundă să egaleze în stilul cum a jucat Petrolul.
Orice suporter, chiar dacă nu ținea cu FCSB, nu credea vreodată că Petrolul va putea să egaleze. S-au retras iar, multe greșeli în apărare. Nu știu, e o problemă acolo. Nu contează cine ia deciziile.
În momentul când intri în teren tu nu vrei să-i arăți că ţii să joci? Robert (n.r. – Niță), nu mai ai 15 ani, știi și tu lucrul ăsta”, a spus acesta, potrivit Fanatik.
FCSB se va menține pe primul loc în clasament și după încheierea acestei etape
Ca urmare a acestui rezultat, FCSB a acumulat 31 de puncte și se va menține pe primul loc în clasament și după încheierea acestei etape, cu toate că există posibilitatea de a-și pierde avansul de trei puncte în fața echipei CFR Cluj, deoarece aceasta va juca în aceeași rundă împotriva echipei Farul Constanța.
Petrolul Ploiești se menține pe locul șase în clasament, adunând 20 de puncte, fiind la egalitate cu echipele Hermannstadt și Farul Constanța. În etapa următoare, Petrolul Ploiești va juca acasă împotriva echipei Sepsi OSK, în timp ce FCSB se pregătește pentru derby-ul cu Rapid, programat pe Arena Națională.
