11.8 C
Craiova
miercuri, septembrie 28, 2022

Câți bani câștiga Anca Serea când era fotomodel: „Puteam să îmi cumpăr o mașină”

Vedeta spune că i-a plăcut mult acea meserie, dar anii au trecut, iar ea a fost nevoită să se reorienteze

Anca Serea a lucrat ani de zile ca fotomodel, înainte de a deveni prezentatoare de știri în România. A avut succes în țară, dar și în străinătate, acolo unde avea venituri substanțiale.

Câțiva ani la rând, Anca Serea a activat ca fotomodel profesionist. Pe atunci la cunoscut și pe Filip Poplinger, partenerul ei cu care a făcut doi copii și care a murit din cauza unei boli grave. „Inclusiv când l-am avut pe David (n.r. – băiatul cel mare), mai făceam modelling, mergeam în mai multe țări, am lucrat mai mult extern: în Turcia, în Grecia, la Paris, la Milano, peste tot. Eram îndrăgostită, cum să mă stabilesc în altă parte? Aveam familia mea acasă, nu m-am gândit niciodată, îmi iubesc țara foarte mult și nu m-aș vedea trăind în altă parte”, a explicat vedeta.

Anca Serea spune că i-a plăcut mult acea meserie, nu a renunțat la ea, dar anii au trecut, ea a fost nevoită să se reorienteze. Se știe că și acum pozează pentru diferite campanii. „Practic, nu am renunțat la modelling, a fost o schimbare firească, eram mamă, am mai făcut un copil, trebuie să ai un anumit stil de viață. Când eram model, câștigam destul de bine. Și Turcia, și Grecia acceptau fete mai cu forme și eu am făcut foarte multe campanii de lenjerie intimă, de costume de baie, de rochii de seară, de rochii de mireasă. După un direct booking, de foarte multe ori mergeai, nu știu, două luni pe an, vara, atunci era sezonul și, la un moment dat, puteam să îmi cumpăr o mașină din banii câștigați. Da, se câștiga foarte bine. Era înainte de criza pe care au avut-o țările astea Turcia, Grecia, criza mare europeană”, a mai declarat ea pentru Playtech.

Anca Serea a fost și prezentatoare de știri, dar a renunțat și la această meserie, acum dedică mult din timpul ei copiilor.

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

31,151FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles