fbpx
6.1 C
Craiova
luni, noiembrie 29, 2021

Bănia a fost luată de ape! Olguța: „Ne cerem scuze pentru disconfort”

Trecutul se repetă! Autoritățile au fost luate din nou pe nepregătite

Ploile din ultima vreme au fost un calvar pentru craiovenii care locuiesc în cartierele unde s-a introdus recent sistemul de canalizare. Apa și noroiul au invadat străzile, iar acest lucru a determinat-o pe primăriță să-și ceară scuze pe Facebook. Chiar dacă cu o floare nu se face primăvară, intenția contează. Oamenii mai au ceva de suportat până când treburile se vor rezolva.

„Ploile din ultimele zile au afectat mai multe străzi pe care s-a introdus recent sistemul de canalizare. Nu le-am putut pregăti de iarna, întrucât nu s-au efectuat probele de etanșeitate a conductelor de către constructor, acestea efectuându-se în momentul în care un întreg cartier este racordat, iar rețeaua e funcțională. Operațiunea respectivă se va întâmpla în următoarele trei săptămâni pentru zona de vest a orașului, după care se va preda amplasamentul primăriei de către constructor și ne putem apuca de pregătirea străzilor pentru iarnă, astfel încât să se poată circula în condiții bune. Cea mai afectata arteră este Calea Brezei, unde s-a introdus canalizarea, iar operatorul de la Distrigaz introduce în această perioadă rețeaua de gaze. Urmează ca noi să asfaltăm imediat ce se finalizează și această operațiune, având un constructor care a câștigat licitația și care e gata să primească ordinul de începere de lucrări. Primăria Craiova a efectuat toată partea necesara de documentație pentru asfaltarea străzilor pe care s-a introdus canalizarea și și-a propus că atunci când amplasamentul străzilor este predat de constructor să înceapă lucrul, imediat ce vremea permite. Ne cerem scuze pentru disconfort, dar totdeauna lucrările de introducere de utilități crează astfel de probleme!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe pagina sa de Facebook.

VIDEO! Războiul gospodinelor a început. Jamila a fost numită „hoață de rețete”

Pontonul lui Turcan s-a dărâmat, a venit apa și l-a luat!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles