Un bărbat a abuzat sexual un copil în toaleta unui tren!

Claudia Grosu

Agresorul a declarat că aceste fapte nu îi sunt străine, practicându-le chiar şi cu propriul lui copil

Un bărbat de 42 de ani a fost prins în timp ce abuza sexual un copil de 6 ani, în toaleta vagonului unui tren de călători cu direcţia Braşov. Copilul de şase ani se afla în tren alături de părinţii lui şi fratele mai mic, un bebeluş, potrivit BZIBraşov.

Brașoveanul a început să îl mângâie

La un moment dat, copilul i-ar fi cerut mamei să îl ducă la toaletă. Femeia l-a însoţit, apoi pentru scurtă vreme s-a întors în vagon unde îl lăsase pe copilul cel mic. Profitând de ocazie pentru că băiatul a rămas singur, braşoveanul de 42 de ani a intrat peste acesta în toaletă, unde a început să îl mângâie.

Când s-a întors la băiatul cel mare, mama a fost şocată de cele văzute. În toaletă alături de copilul ei era un străin care îl abuza sexual. Agresorul a recunoscut în faţa părinţilor şi celorlalţi călători din tren că astfel de fapte nu îi sunt străine, practicându-le chiar şi cu propriul lui copil. 

În urma acuzaţiilor de agresiune sexuală, bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.