Fundașul francez s-a pozat ieri cu tricoul celei mai titrate echipe din Bulgaria, ȚSKA Sofia.
Coșmarul unor crainici de stadioane, care au priceput greu că „e” final în franceză nu se citește decât dacă are accent, s-a încheiat. Alexandre Barthe a părăsit CSU Craiova. Jucătorul francez a semnat cu ȚSKA Sofia. La formația din Bănie a stat mai mult accidentat. În cele opt luni petrecute, el a evoluat totuși în 16 partide, bifând 1.039 minute. Câștigător a patru campionate cu Ludogorets și a Cupei Bulgariei, el va rata inaugurarea stadionului „Ion Oblemenco”.
Rocha, eroul Capului Verde
Fostul atacant al CSU Craiova, Nuno Rocha a fost aseară eroul naționalei Capului Verde. El a reușit o dublă, cu care a adus victoria „rechinilor albaștri”, scor 2-1 în fața Africii de Sud. După despărțirea de formația craioveană, Rocha a semnat cu Trosno, formație din prima ligă rusă, unde a bifat deja 8 partide. Atacantul capverdian a fost golgheterul echipei oltene în urmă cu două sezoane. Venirile lui Rambe, Fajic și Roman nu au putut încă suplini lipsa lui.
Rocha a plecat de la CSU în primăvara acestui an, odată cu exodul celor patru jucători de culoare din lot. El este cotat acum la 900.000 lire sterline.
Și că tot suntem la acest capitol, Madson a fost integralist în primele două partide pentru Atromitos Atena. Cota lui de piață este 315.000 lire sterline.
Acka a semnat cu BB Erzurumspor, liga a doua turcă. Este evaluat la 720.000 lire sterline.
Kay este jucătorul lui Omonia Nicosia. 450.000 lire sterline.
Băluță, în premieră titular
Căpitanul CSU Craiova, Alex Băluță a fost în premieră titular în naționala României. A evoluat până în minutul 74, când a fost înlocuit de Andrei Ivan, jucătorul lui FC Krasnodar. România s-a impus în fața Armeniei în prelungiri, prin golul lui Maxim.
Remiză la Lugoj
Echipa CSU II Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida susținută la Lugoj, în cadrul etapei a doua din Liga a treia.