Bătăușii din Buddha sunt sub observație! Ce reguli le-au fost impuse
Cei opt bărbați care au bătut grav două persoane în incinta Clubului de manele Buddha din Craiova au fost eliberați din Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ. Astăzi, magistrații Tribunalului Dolj au admis contestațiile formulate de inculpați împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova, care, pe 10 octombrie, a decis prelungirea perioadei de arest preventiv cu încă 30 de zile.
Ce spun magistrații Tribunalului Dolj
”Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova de prelungire a măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpaţii Siclitaru Iulian Florin, Olteanu George Costinel, Ghunaimat Sadi, Pîrvan Alexandru Ionuţ, Bakri Laith, Stănescu Marius Petrişor, Nuţă Marius Daniel şi Olaru (fost Ciulea) Ştefan Radu. (…) Ia măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţi (…). Pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.10.2023 până la data de 17.11.2023 inclusiv”, se arată în soluția dată azi de tribunal, potrivit stiricraiova.ro.
Bătăușii nu vor avea voie să părăsească locuința fără permisiunea polițiștilor. Aceștia vor trebui să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Ori de câte ori vor fi chemați. Nu au voie să comunice între ei. Dar nici cu cele două victime asupra cărora au comis agresiunile ori cu martorii, 12 la număr.
Bătăușii din Buddha au atacat un agent de penitenciar și un alt bărbat
Un agent de penitenciar și un alt bărbat au fost bătuți cu bestialitate, pe 16 septembrie, într-un club de manele. În urma unui conflict spontan care ar fi pornit de la dedicații. Polițistul s-ar fi dus la cântăreț și i-ar fi luat microfonul. Moment în care un grup de clienți aflat în local, pentru care se cânta în mod special, a sărit la bătaie.
Între ei, Iulian Florin Siclitaru, eliberat în 2017 din închisoare, după ce a ispășit o treime dintr-o pedeapsă de șase ani pentru ucidere din culpă. Și părăsirea locului accidentului, dar și fiul celebrului afacerist ”Bacriz”, Bakri Laith.
