Becali și-a găsit antrenor nou!

Radu Alexandru
foto: sportpictures

Cine este alesul patronului de la FCSB, după ce Strizu a plecat!

Gigi Becali și-ar fi ales deja un nou antrenor pentru banca tehnică. Este vorba despre Corneliu Ionescu (57 de ani). Acesta i-a fost secund lui Leo Strizu la echipa a doua a celor de la FCSB, susține Fanatik.

Poreclit ”Bulgaru’”, Ionescu este, în prezent, șef al Centrului de Copii și Juniori de la FCSB-ului. Ionescu are experiență la nivel de juniori și a mai lucrat pentru Dinamo și FC Argeș. Tehnicianul nu a antrenat niciodată la seniori.

Becali și-a ales antrenor după plecarea lui Strizu!

Strizu a fost deranjat de mai multe informații din interiorul echipei care au apărut în spațiul public. Fostul tehnician a spus că a luat decizia de a-și înainta demisia chiar în ziua meciului cu Petrolul.

„Am stat foarte mult și m-am gândit, am luat această decizie, cred că e corectă, pentru că îmi ajunge. Nu am vrut să ajung să fac acest pas, dar nu credeam că există o sursă care poate să comande unele articole în ziar. Articole care n-au făcut altceva decât să mă aducă într-o postură foarte, foarte negativă. Toată săptămâna, această sursă m-a denigrat foarte, foarte mult. 

Sunt curios și eu să aflu, poate o să iasă și o să vedem cine este această persoană, această sursă, să-mi spună în față unele lucruri pe care le aruncă în presă. Dacă este bărbat, n-am nimic împotriva să-mi spună tot ceea ce a comandat. Decizia am luat-o acum, nu mă voi schimba, nu știu dacă m-ați cunoscut dar susțin tot ceea ce spun”, a spus Leo Strizu.

Share This Article