1.2 C
Craiova
joi, februarie 22, 2024

Bergodi, înainte de Craiova – Sepsi: „Știu că ei vor să ne dea cu terenul în cap”

Antrenorul italian se teme de partida din Bănie: „Îmi este frică. Eu știu ce e acolo”

CS Universitatea Craiova primește vizita celor de la Sepsi, vineri, de al ora 21:30. Oltenii vor să își ia revanșa după ce elevii lui Bergodi i-au eliminat din semifinala Cupei și le-au suflat, astfel, trofeul care le mai putea spăla din rușinea unui sezon eșuat. Alb-albaștrii au băgat frica în tehnicianul italian, care e convins că formația din Bănie vrea să bată Sepsi la scor.

Sunt foarte mulțumit de lotul pe care-l avem, am adus jucători pe stilul de joc pe care l-am implementat aici. Obiectivul va fi intrarea în play-off, este unul corect, și o să încercăm să facem ceva și în Conference League, sperăm să avem un parcurs cât mai lung. Campionatul este lung și vor fi și momente mai dificile, dar poţi să reglezi lucruri pe parcurs. Sperăm să terminăm cu euforia după câștigarea Supercupei, pentru că jucăm cu Universitatea Craiova și îmi este frică. E bine să ne gândim la acest meci, pentru că eu știu ce e acolo și știu că ei vor să ne dea cu terenul în cap. Sper ca băieții mei să înțeleagă acest lucru și să ne concentrăm în aceste zile la antrenamente, pentru că va fi un meci foarte greu”, a spus Bergodi.

Tehnicianul italian a avut cuvinte de laudă la adresa lui Laszlo Balint, dar și a lutului pe care acesta îl are la dispoziție. Bergodi știe că va da piept cu un stadion plin de olteni orgolioși, vineri.

E un început de sezon și se poate întâmpla orice. Nu sunt toate echipele la turație maximă. Încercăm să facem tot ce este posibil. Am demonstrat împotriva campioanei României că suntem o echipă bună. Cei de la Craiova au schimbat puțin, au luat un fundaş, Silva şi a revenit Martic, fundaşul dreapta, un jucător bun, are fuleu, are pătrundere, dar nu ştiu dacă este pregătit. Echipa este cam aceeaşi pe care am antrenat-o şi eu acolo, fără câţiva jucători, care au plecat în străinătate, pe bani mulţi. S-a schimbat antrenorul, Laszlo Balint este un antrenor bun, care a jucat bine întotdeauna cu UTA, acolo s-a remarcat. Eu zic că vom avea un meci greu, Craiova este organizată bine, are nişte jucători cu calitate, cu viteză. Nu ne va fi uşor, probabil vom găsi şi multă lume acolo, fiindcă e primul meci. Din ce am auzit, vor să-şi ia revanşa în faţa noastră, este normal, este orgoliul oltenesc, dar zic eu că va fi un meci frumos”, a mai declarat Cristiano Bergodi.

Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles