Fosta lui Adrian Cristea, Bianca Drăgușanu, are din nou apetit pentru fotbaliști
Meciul FCSB – Rapid, cu scorul de 2-2, a stabilit un record de audiență în acest sezon al SuperLigii. Sâmbătă seara, pe Arena Națională, au fost prezenți 45.143 de spectatori, iar printre aceștia s-a numărat și Bianca Drăgușanu (42 de ani), una dintre cele mai populare vedete din showbizul românesc, cu peste un milion de urmăritori pe rețelele de socializare.
Fosta lui Adrian Cristea, Bianca Drăgușanu, a venit la meci cu fiica sa din căsătoria cu Victor Slav
Fosta parteneră a lui Adrian Cristea (în vârstă de 40 de ani) a participat la meci alături de una dintre cele mai bune prietene ale sale, Marina Nicolof, și de Sofia-Natalia (în vârstă de 6 ani), fiica sa, născută din relația cu Victor Slav.
Gigi Becali, după remiza cu Rapid: „Îi dau salariu degeaba”
”Ești fericită unde te-am adus?”, a întrebat-o Bianca pe Marina, înaintea partidei. Cele două dive au fost atracția serii pe Arena Națională, mai ales că au urmărit derby-ul din mijlocul tribunei oficiale.
Atmosfera de pe stadion și creativitatea pregătită de Peluza Nord au impresionat-o pe Drăgușanu, fană a echipei roș-albastre, care a postat mai multe Insta Story-uri. Conform informațiilor furnizate de organizatori, pe Arena Națională au fost prezenți 45.143 de spectatori, stabilind astfel un record pentru sezonul 2023/2024, notează Digi Sport.
Peste 40 de mii de oameni au fost prezenți la meci
Anteriorul record era deținut de meciul dintre cele două echipe în etapa returului sezonului regulat, la care au asistat 43.283 de suporteri. Pe locul al treilea se află tot un meci între FCSB și Rapid, cel din prima parte a sezonului regulat, la care au fost prezenți 40.563 de fani.
Galeria FCSB-ului a pus la cale o coregrafie spectaculoasă. ”Let`s go crazy! We just can`t get enough (n.r.- Să facem o nebunie! Nu ne putem sătura)”, a fost mesajul roș-albaștrilor.


