Sunt calde! Bilete la Craiova – CFR Cluj au fost puse astăzi în vânzare. Este ultimul meci al Universității în acest an.
Începând de astăzi, de la ora 12:00, suporterii olteni pot cumpăra bilete la Craiova – CFR, pentru ultimul meci al Științei din acest an. Este poate și un ultim test pe 2017, pentru că studenții evoluează împotriva liderului Ligii I.
Suporterii Universității Craiova își pot cumpăra bilete la meci de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă, de la magazinul pe roți care se află acum în Piața „Mihai Viteazul” din Craiova și de la partenerii Eventim.ro.
Îți poți cumpăra bilete la Craiova – CFR și online !
Prin platforma Eventim.ro, o să se furnizeze astăzi link-ul de acces. Dacă veți da click pe opțiunea „Selectarea planului de sală” vă veți putea alege tribuna, rândul și locul dorit, iar biletul va ajunge direct la dumneavoastră acasă prin firma de curierat.
PREȚURILE BILETELOR:
Peluze = 15 lei
Tribuna 2 = 30 lei
Tribuna 1 = 40 lei
VIP = 100 lei