Bogdan Burcea: „Să punem handbalul românesc acolo unde merită”

Catalin Anghel
2 Min Read

Antrenorul handbalistelor de la SCM Craiova, Bogdan Burcea, are speranțe mai în ceea ce privește performanțele pe care echipele românești le pot realiza în acest an!

A fost delir în Polivalenta din Craiova, acolo unde 4000 de suflete alb-albastre au cântat fără oprire pentru Craiova Magica și au suflat în 1000 de vuvuzele pe atacul norvegiencelor de la Vipers. Yulia Dumanska și Ana-Maria Țicu au făcut un meci de povestit nepoților. Oltenia nu a mai cunoscut o asemenea performanță. Handbalistele antrenate de Bogdan Burcea au câștigat Cupa EHF, iar toată suflarea din Oltenia aplaudă în acest moment reușita celor de la SCM.

Tehnicianul oltencelor și-a felicitat elevele și a avut un mesaj pentru celelalte echipe românești care încă dispută câștigarea unui trofeu european!

„Emoții am avut pe parcursul întregului sezon în Cupa EHF. Am întâlnit echipe puternice și mă bucur că am reușit să câștigăm această cupă, să demonstrăm că handbalul românesc există, alături de CSM București, care ne reprezintă la cel mai înalt nivel. Sper ca atât ele, cât și băieții de la Potaissa Turda să ne urmeze exemplul și să punem handbalul românesc acolo unde merită. Mă bucur pentru comunitatea mea, pentru acest oraș, pentru fetele mele. Munca noastră a fost răsplătită așa cum nu speram. E ceva minunat, ne bucurăm, e munca noastră, sudoarea noastră. Fetele au adus echipa aici și au oprit cupa aici. Le mulțumesc!” , a declarat Bogdan Burcea, după ce SCM Craiova a cucerit Cupa EHF.

Sursă foto: SCM Handbal Oficial

Citește și: Contra a convocat 3 olteni pentru meciurile cu Chile și Finlanda!

Share This Article
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.