Impresarul a făcut anunțul: „Bogdan Stancu este în țară”

Cosmin Cojocareanu
foto: sportpictures

După ce a rupt porțile în Turcia, „Motanul” s-a întors în România liber de contract. Ce decizie a luat internaționalul român!

De peste 10 ani în Turcia, Bogdan Stancu a marcat aproape 100 de goluri pentru echipele la care a fost legitimat. Galatasaray, Bursaspor ori Genclerbirligi au fost cele mai importante borne ale carierei turcești a lui Bogdan Stancu. În vara trecută a semnat cu Eyuspor și a rămas acum liber de contract, fără a-și mai dori să prelungească înțelegerea cu echipa din eșalonul secund.

Întors în România, fostul internațional a fost remarcat în tribune la meciul din play-off dintre FCSB și Argeș, speculându-se că Gigi Becali îl dorește la echipă, pe model Claudiu Keșeru. Însă, la începutul lui iulie, președintele piteștenilor, Jean Vlădoiu a fost cel care a admis interesul pentru Stancu.

„Ne-am gândit la Bogdan Stancu şi Andrei (n.r. Andrei Prepeliţă) chiar a vorbit cu el, dar nu şi-a dorit să se întoarcă la Piteşti în momentul în care am discutat cu el. Pe Bogdan ni l-am dorit. A fost o perioadă stresantă, au plecat foarte mulţi jucători. Am avut noroc cu susţinerea domnului Gentea (n.r. primarul Piteştiului), în momentul când i-am prezentat lista cu toţi jucătorii pe care vrem să îi aducem, aleşi de mine şi de antrenor pe parcursul a trei luni de zile…”, a spus Jean Vlădoiu.

Bogdan Stancu ar agata ghetele în cui!

Impresarul lui Bogdan Stancu, Victor Becali le-a dat o veste proastă tuturor celor care îl doresc pe fostul tricolor. Acesta ar vrea să cam agațe ghetele în cui. ”Bogdan Stancu a terminat contractul acolo, este în ţară, nu ştiu, nu va mai continua, nu cred că va mai conta. A jucat destul, are o vârstă, s-a decis să nu mai continue el. El simte cel mai bine dacă mai poate sau nu. Nu cred că va continua”, a declarat Victor Becali pentru Orange Sport.

Bogdan Stancu are 52 de selecții la prima reprezentativă a României, având 14 goluri marcate sub tricolor.

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.