Jucătorii lui Becali nici nu concep să rateze titlul, dar Ștefan Târnovanu tot se simte vinovat!
FCSB a remizat, scor 2-2, cu Sepsi și trebuie să mai amâne puțin sărbătorirea titlului. Portarul liderului, Ștefan Târnovanu, a recunoscut că a greșit la unul dintre golurile primite de roș-albaștrii și le-a cerut scuze colegilor pentru gafă.
Ștefan Târnovanu, gafă în Sepsi – FCSB
Deși a terminat la egalitate cu Sepsi, FCSB este în continuare liderul Ligii 1, la distanță de 11 puncte de următoarea clasată, Farul Constanța. Și, cu toate că nu mai pot pierde titlul, elevii lui Elias Charalambous au reușit să obțină doar două puncte în ultimele două partide.
După meciul de la Sfântu Gheorghe, Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, a dorit să le ceară scuze colegilor de echipă, considerând că cele două puncte au fost pierdute din cauza lui.
FCSB, cel mai important club din România
„Amânăm titlul din cauza mea, vreau să încep prin a îmi cere scuze colegilor. Mi-am bătut joc de două puncte, dar mai sunt două meciuri și un singur pas de făcut. Este doar vina mea, sunt două puncte pe care le-am pierdut.
Suntem la cel mai important club din țara asta. Dacă tu nu ai puterea să treci peste orice se spune… Până acum, toată lumea spunea că sunt cel mai bun, după un meci nu cred că sunt cel mai slab.
A ieșit un scandal fără sens. Eu am spus doar că îmi fac bagajul și sper să fiu la EURO.
Încă nu am pierdut titlul, suntem foarte aproape și vom face tot posibilul să câștigăm cu Farul”, a spus goalkeeper-ul, potrivit digisport.
Pentru FCSB urmează confruntarea cu echipa lui Gică Hagi. Partida din cadrul etapei a șaptea a play-off-ului Ligii 1 va avea loc sâmbătă, 27 aprilie.
