Cu Burcea în tribune, Măgura nu le-a iertat pe oltence!

Fără Bogdan Burcea pe bancă, suspendat pentru cinci etape, SCM Craiova a cedat în fața Măgurei Cisnădie! Oltencele nu traversează deloc cea mai bună perioadă!

În sezonul trecut, ambele dueluri dintre Craiova și Cisnădie s-au încheiat la egalitate. Iată că de data aceasta, duelul dintre cele două formații s-a încheiat în defavoarea trupei antrenate de Burcea, scor 25 – 22.

Prima repriză a început bine pentru SCM Craiova. Oltencele au înscris repede două goluri și în primele minute s-au apărat bine. Nu a durat și adversarele au egalat (2-2), apui au preluat conducerea (3-2). Până la pauză, cele două formații au mers cap la cap, iar finalul primei reprize, Craiova avea avantaj minim pe tabelă (12-13).

Repriza secundă a început rău pentru SCM. Formația gazdă le-a luat date pe oltence, care s-au văzut conduse la două goluri diferență, încă din primele patru minute ale reprizei (15-13). Până în minutul 38, handbalistele din Bănie au reușit să restabilească egalitatea (15-15), cu ajutorul lui Flori Stanciu, care a avut o paradă de excepție. A fost un meci în care defensivele au dus greul. În minutul 45, Măgura avea avantaj de un gol (18-17), pe care până în minutul 49 l-a majorat la (20-17). Putea fi o diferență și mai mare până în acel moment, dar Flori Stanciu a avut câteva parade. Până la final, gazdele nu le-au dat prea multe șanse handbalistelor din Bănie și s-au impus cu scorul de 25 – 22.

Pentru SCM Craiova, următoarea partidă de campionat este programată în luna octombrie. Atunci, oltencele vor da piept cu U Cluj, chiar în Sala Polivalentă din Bănie.

Citește și:  Burcea și Trifunovic și-au aflat pedeapsa!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *