Alex Mitriță poate prinde transferul carierei, în vară, mai ales dacă Universitatea Craiova nu câștigă titlul în Superliga României!
Mihai Rotaru ia în considerare să îl vândă pe Alex Mitriță, la vară, dacă Mirel Rădoi nu îi face campioni pe alb-albaștri. Patronul trupei din Bănie vrea să suplimenteze bugetul și se vede nevoit să vândă jucătorii cotați bine. Vedeta de la Universitatea Craiova se poate transfera într-un campionat de top, după cum explică și Gică Craioveanu.
Campionatul de top în care se poate transfera Alex Mitriță
Întrebat dacă Florin Tănase poate face față în Spania, Gică Craioveanu a confirmat, dar a spus că și Alex Mitriță poate prinde un transfer în LaLiga, pentru că are talent și suficientă valoare pentru a face pasul într-un campionat de top al Europei.
„Mie tot timpul mi s-a părut un jucător foarte bun, un jucător de calitate. M-aș bucura enorm să vină cât mai muți jucători români în campionatul spaniol, pentru că pentru mine e cel mai bun și cel mai frumos campionat din lume, iar pentru jucătorii români este cel mai potrivit campionat, pentru că noi suntem jucători tehnici. (n.r. Crezi că s-ar potrivi Tănase, pe acolo, prin Spania?) Fără discuții. Un Tănase, un Mitriță”, a declarat Gică Craioveanu potrivit as.ro.
5 milioane de euro pentru vedeta Universității Craiova
Alex Mitriță are o clauză de reziliere în valoare de 5 milioane de euro. El nu e singurul fotbalist din Bănie care poate ajunge în LaLiga, în vară. Ștefan Baiaram este și el în atenția mai multe cluburi din Spania. Cât despre mijlocașul de la FCSB, Florin Tănase poate pleca liber de contract de la echipa lui Gigi Becali. Acesta este cotat la suma de 2,2 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Alexandru Mitriță așteaptă meciul cu U Cluj. Ce a spus despre eșecul cu FCSB
- Nicușor Bancu și Alex Mitriță, soluții de Liga Campionilor pentru FCSB: „Toată lumea știe”
- Alex Cicâldău pune presiune pe antrenorul Universității Craiova: „Să vedem unde am greșit la antrenamente”
- Nicușor Bancu, înainte de meciul cu Oțelul: „Îi vom lua pe sus”
- Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foarte