-5.1 C
Craiova
duminică, ianuarie 23, 2022

Autoritățile locale au stabilit când deschid Parcul și Botanica!

Craiovenii așteaptă relaxarea restricțiilor! Tu unde mergi fără declarație?

Starea de Urgență este pe cale să se încheie, iar craiovenii nu vor mai fi obligați să completeze declarații atunci când se plimbă prin oraș. Astfel, autoritățile locale au de gând să deschidă Parcul „Nicolae Romanescu” și Grădina Botanică fix în data de 15 mai, odată cu relaxarea restricțiilor de circulație.

Vă informăm că avem în plan să redeschidem parcurile din municipiul Craiova și Grădina Botanică, cu respectarea condițiilor privind măsurile de protecție a cetățenilor și distanțarea socială, începând cu data de 15 mai 2020”, transmit reprezentanții Primăriei Craiovei.

3 minute, lider la interacțiuni pe toată Craiova în ultima săptămână

Acest subiect a ajuns deja în vederea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Craiova și se află pe ordinea de zi a ședinței ce va avea loc joi, 14 mai.

Astfel, craiovenii vor putea să se plimbe fără declarație în cele două parcuri ale orașului, în Grădina Botanică, la muzee, dar și la frizerie sau la stomatolog. Totodată, cetățenii din Bănie vor avea acces și în magazinele de haine ce sun prevăzute cu din stradă.

Tu unde mergi fără declarație?

În 3 minute poți să vezi și: VIDEO: Connect-R a făcut praf o tânără olteancă: „Suntem șmecheri rău”

 Pitulici joacă pitulușu cu polițiștii de vreun an!

De acum ești obligat să intri mascat în bancă! Se deschid muzeele, iar popii vor cânta la aer!

Primarul Genoiu și colegii poartă masca la caterincă!

 Român plecat la muncă în Italia, călcat de șef cu mașina!

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Societate comerciala cu sediul în Craiova, domeniul de activitate confecții-marochinărie, angajează mecanic confecții piele. Salariu: 1000 euro. Condiții; profesionist, experiență.

Relații la tel: 0738/497538

Latest Articles