Caniculă și furtuni de vară, în Oltenia

Claudia Grosu

Cum va fi vremea până la jumătatea lui august, în această vară, în Oltenia

Craiovenii și locuitorii din toată Oltenia trebuie să se pregătească pentru o vară fierbinte, cu episoade de ploi care pot apărea pe neașteptate. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru perioada 21 iulie – 11 august, iar veștile sunt clare. Urmează săptămâni de foc.

Vremea nu va fi secetoasă peste tot

Potrivit meteorologilor, temperaturile vor urca bine peste valorile normale. Mai ales în regiunile vestice și sud-vestice ale țării, categorie din care face parte și Oltenia. Astfel, în Craiova și în județele învecinate, aerul va fi sufocant în cea mai mare parte a zilei, iar nopțile nu vor aduce prea multă răcoare.

Totuși, vremea nu va fi secetoasă peste tot. Paradoxal, în timp ce canicula va pune stăpânire pe oraș, vor exista și perioade cu ploi abundente. În special în zonele deluroase sau montane din Oltenia. Specialiștii spun că regimul pluviometric va fi ușor excedentar în anumite zone, cu episoade scurte, dar intense, de ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice.

Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul lunii august, temperaturile se vor menține peste normal în vestul și sud-vestul țării, iar ploile vor deveni tot mai rare în aceste zone. În schimb, în celelalte regiuni ale țării, valorile termice vor fi în jurul mediei climatologice, iar regimul de precipitații se va apropia de normal.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.