Carlos Mora, impresionat de un coleg de la Universitatea Craiova: „Este un mare jucător”

Catalin Anghel
Carlos Mora recunoaște care a fost cel mai frumos moment pe care l-am trăit la Universitatea Craiova

Un fotbalist de la Universitatea Craiova l-a impresionat pe Carlos Mora, noul jucător din ofensiva alb-albaștrilor!

Carlos Mora a povestit cum a ajuns să semneze cu Universitatea Craiova. Noua achiziție a trupei din Bănie deja știa că va evolua pentru o echipă de tradiție din fotbalul românesc. El a rămas impresionat de Alex Mitriță, vedeta alb-albaștrilor, dar îl știa și pe Denil Maldonado, pentru că fundașul este reprezentat de același impresar.

Carlos Mora, impresionat de un coleg de la Universitatea Craiova

„Sunt foarte fericit să mă aflu alături de Universitatea Craiova, ce am văzut până acum este de-a dreptul spectaculos, m-a impresionat, ţara este frumoasă. Sunt o persoană simpatică, prietenoasă, şi îmi place să fiu acolo unde lumea se distrează, iar din punct de vedere fotbalistic sunt rapid, îmi plac duelurile unu contra unu, atac diagonalele, mă antrenez bine pentru a face performanţă.

Îl cunosc pe Denil Maldonado, agentul meu (Mihăiţă Pleşan, n.r.) îl reprezintă şi pe el, am auzit de Mitriţă, este un mare jucător, cu o carieră frumoasă, este de admirat, e un punct de referinţă în echipă. Toţi noii mei colegi m-au primit foarte bine şi mă voi obişnui. Am multe obiective la Craiova, fiindcă mi-am dorit să ajung aici, în Europa”, a declarat Carlos Mora.

Costel Gâlcă așteaptă noi transferuri

Carlos Mora nu rămâne ultimul fotbalist care semnează cu Universitatea Craiova. Costel Gâlcă așteaptă și alte întăriri. Mihai Rotaru i-a promis 5 transferuri. Momentan, acesta a făcut doar două. Antrenorul alb-albaștrilor vrea o extremă, un vârf, dar și un fundaș central.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.