Președintele Craiovei nu se împacă deloc cu eșecul împotriva Clinceniului, produs în săptămâna în care fanii Științei comemorează 2 ani fără Ilie Balaci.
Craiova lui Rotaru a pierdut pe Oblemenco, cu 1-0, în fața echipei Academica, din comuna ilfoveană Clinceni. Eșecul s-a produs în săptămâna în care suporterii Universității Craiova își ștergeau lacrimile la comemorarea a doi ani de la dispariția Minunii Blonde.
Sorin Cârțu a avut o intervenție furtunoasă la DigiSport:
„Am fi vrut să vină mai târziu, dar dacă s-a întâmplat acum ce să facem. Poate ne trezim, să nu mai pierdem atâtea puncte, cum s-a întâmplat sezonul trecut. În sfârșit.
Au fost multe situații în care puteam să echilibrăm, am avut ocazii, dar sperăm să o dregem. Să urmeze o serie de 6 victorii. Înfrângerea face parte din joc. Trebuie să o acceptăm. Am fost modești în multe momente ale jocului, dar asta intră în atribuțiile lui Cristiano Bergodi, el să explice.
În momentul în care pierzi mingea în zone periculoase, apoi te elimini. Exact cum a fost și golul. E un gol pe care-l primim într-o superioritate numerică, balonul la noi. Trebuie să te exprimi altfel. Eliminarea la 30 de metri de poarta adversă nu e același lucru cu eliminarea la 30 de metri de poarta noastră”.
Craiova lui Rotaru, de la infinit la zero puncte!
VIDEO: Banalul dezinfectant te poate lăsa fără permis de conducere