Ce a spus Mihai Rotaru despre Mirel Rădoi, după Universitatea Craiova – Istanbul Bașakșehir!

Catalin Anghel
Universitatea Craiova vinde, din nou, la pachet. Oltenii au anunțat unde se decide totul!

Mihai Rotaru a vorbit despre Mirel Rădoi, la finalul partidei Universitatea Craiova – Istanbul Bașakșehir!

Mihai Rotaru a fost în extaz, la finalul meciului Universitatea Craiova – Istanbul Bașakșehir. Echipa lui a reușit, în sfârșit, să se califice în grupele unei competiții europene. Patronul alb-albaștrilor a ținut să scoată în evidență atmosfera de pe stadionul „Ion Oblemenco”, dar și faptul că formația din Bănie seamănă cu Mirel Rădoi. Finanțatorul clubului a recunoscut că tehnicianul oltean a construit acest lot uimitor.

Ce a spus Mihai Rotaru despre Mirel Rădoi, după Universitatea Craiova – Istanbul Bașakșehir!

„Este o seară minunată, pe care de mult timp voiam să o trăim. Este o seară minunată. Cred că ați văzut toți ce înseamnă Bănia și ce înseamnă când băieții sunt o echipă. Am controlat meciul, asta înseamnă că avem putere, avem forță și suntem buni. Ca să fac o glumă, am știut că ne calificăm de când a spus Șumudică faptul că o să pierdem categoric, că el le dă pe invers de obicei.

Toate sentimentele le-am avut, bucurie, tristețe, euforie, supărare. Asta este o echipă care se aseamănă lui Mirel Rădoi, el a construit-o. Ne bucurăm că este aici și știm toți cât de mult iubește Craiova”, a declarat Mihai Rotaru, la finalul meciului Universitatea Craiova – Istanbul Bașakșehir.

Universitatea Craiova își suplimentează bugetul!

3,17 milioane de euro intră în conturile celor de la Universitatea Craiova, după ce au obținut calificarea în grupele Conference League. Această sumă va fi destul de bună pentru trupa din Bănie, care are probleme legate de fair-play-ul financiar. Un egal în în faza grupelor UEFA Conference League este recompensat cu 133.000 de euro, în timp ce fiecare victorie aduce un bonus de 400.000 de euro.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.