Crina Abrudan: „Erau vremurile în care paparazzii erau prezenți peste tot”
Crina Abrudan și Gabi Popescu sunt împreună din anul 2008, iar în 2017 s-au căsătorit. În urmă cu 10 ani, au apărut zvonuri cum că fostul fotbalist ar fi înșelat-o pe soția sa cu o tânără. La vremea respectivă, niciunul nu a dorit să comenteze subiectul. Acum, soția fostului fotbalist a decis să dea cărțile pe față și să spună adevărul.
Crina Abrudan: „Aceea a fost o minciună apărută pe un site monden”
Vedeta susține că informațiile apărute la vremea respectivă au fost la nivel de bârfă și nu au fost adevărate.
FOTO/ Adrian Cristea are o nouă iubită! Cu ce se ocupă tânăra
„Aceea a fost o minciună apărută pe un site monden, nici măcar unul cunoscut, însă multe site-uri și ziare, așa cum se face și astăzi, au preluat o informație și au rostogolit-o, ca pe un bulgăre de zăpadă, de la unii la alții și au făcut bârfa din ce în ce mai mare. Erau vremurile în care paparazzii erau prezenți peste tot, iar informațiile și pozele nu se luau de pe paginile de socializare.
Noi eram destul de prezenți prin ziarele și revistele de specialitate, așa că, dacă ar fi fost ceva adevărat, cu siguranță existau și dovezi în acest sens. Măcar niște poze cu unul dintre noi mutat pe la altă adresă. Dar, cum a fost doar o bârfă ajunsă cu multă bunăvoință și profesionalism pe un site dornic de afirmare, nici nu are sens să îi acord atenție acum, după zece ani”, a declarat fosta concurentă, potrivit gsp.ro.
Cum s-au cunoscut cei doi: „De atunci, am rămas împreună”
Fosta prezentatoare a dat detalii despre cum a început povestea de dragoste cu fostul fotbalist.
„Ne-am cunoscut pe 8 martie, în 2008. Exact în ziua în care am ieșit eu din Survivor s-au împlinit 15 ani de când ne-am cunoscut. Ne-am cunoscut la o masă la care ieșisem cu mai mulți colegi din televiziune, de 8 martie. Și, de atunci, am rămas împreună. La sfârșitul lui 2008, ne mutaserăm împreună în apartamentul în care am stat patru ani înainte să ne mutăm în actuala casă.”
Problemele nu au lipsit nici în cuplul lor, dar au reușit să treacă împreună peste orice obstacol. Crina Abrudan nu a apelat niciodată la psiholog sau terapie de cuplu pentru a-și salva căsnicia cu Gabi Popescu.
„Sunt, în momentul de față, cel mai bun psiholog al meu, am învățat să lucrez eu cu mine”
„Nu am avut nevoie niciodată de terapie de cuplu și nici nu am apelat la vreun psiholog. Sunt, în momentul de față, cel mai bun psiholog al meu, am învățat să lucrez eu cu mine, și asta am făcut și la Survivor în fiecare zi. Poate tocmai de aceea pentru mine a fost totul ușor și am ieșit de acolo cu o amintire frumoasă, și nu cu o traumă.
Am învățat să lucrez eu cu mine în orice situație. Să am răbdare, să mă abțin, să mă temperez. Să nu răspund nici provocărilor și nici impulsurilor de moment fără să cântăresc lucrurile. Am învățat toate astea în ani, de la diverși terapeuți, din diverse terapii și din tot ce am experimentat, de la mers la slujbe la biserică și discuții purtate cu preoți la ritualuri și terapii șamanice, medicină cu plante, holistică, atingere cuantică ori călătorie la șamani, în Peru.
Toate aceste lucruri, aprofundate în timp, te ajută și în relația cu tine, și în relația de cuplu, și în relația cu tot ce presupune această viață. Revenind la relația de cuplu, am reușit și eu să fiu ca Gabi, mai calmă și mai puțin vulcanică și vocală.”



