Ce l-a deranjat pe Mirel Rădoi în meciul FC Botoșani – Universitatea Craiova: „Asta ne-a lipsit”

Catalin Anghel
© FOTO: Tudy/SPORT PICTURES

Mirel Rădoi explică ce schimbări trebuie să facă la Universitatea Craiova, după egalul cu FC Botoșani!

Mirel Rădoi putea să bifere cea de-a cincea victorie la rând, dar elevii lui nu au rezistat presiunii. Universitatea Craiova a fost egalată în prelungiri, la FC Botoșani, iar trupa din Bănie a pierdut puncte importante. Antrenorul alb-albaștrilor spune că vrea mai multă calmitate din partea jucătorilor lui.

Tehnicianul așteaptă o altă atitudine, când echipa lui conduce. Mirel Rădoi încearcă să îi facă pe alb-albaștri să înțeleagă că nu trebuie să se mai retragă, atunci când sunt în avantaj.

Ce l-a deranjat pe Mirel Rădoi în meciul FC Botoșani – Universitatea Craiova!

„Cred că am condus partida, chiar dacă am revenit de la 1-0. N-am avut mari probleme. Îmi pare rău că am pierdut două puncte cu un minut înainte de final. A fost o neatenție. Mingea a fost la noi. Dacă era o fază în care adversarul ne-a pus probleme, era altceva. N-am ce să le reproșez jucătorilor. Ne-a lipsit și puțină șansă, am avut mingea. Aici sunt momente de confuzie.

Va trebui să fim mult mai calmi. Disperarea nu trebuie să fie la echipa care conduce. Trebuie să fim mai lucizi. A fost puțină confuzie, pe care sper să o rezolvăm. N-au fost meciuri ușoare nici până acum. Mă gândesc cum să facem să recuperăm jucătorii cât mai repede și vom vedea ce va fi la partida cu Farul”, a declarat Mirel Rădoi.

Universitatea Craiova a ratat o ocazie importantă!

Universitatea Craiova a ratat o ocazie importantă, nu doar în timpul jocului. Oltenii puteau să revină pe primul loc în SuperLiga României, cel puțin până la meciurile rivalelor. Mirel Rădoi știe că punctele pierdute în deplasare pot să cântărească mult, la finalul sezonului.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.