Victor Pițurcă nu s-a ferit de cuvine când a venit vorba de Universitatea Craiova, cu riscul să supere unul dintre cei mai importanți investitori din fotbalul românesc!
Universitatea Craiova l-a avut pe bancă, pe Victor Pițurcă, într-o mică parte a sezonului 2019/2020. Antrenorul și patronul echipei nu s-au înțeles prea bine și colaborarea dintre ei s-a rupt, cu unele probleme și supărări ulterioare. Oltenii au recunoscut, printr-un comunicat, faptul că nu l-au susținut pe Piți să lupte pentru titlu. Apoi, fostul selecționer l-a criticat pe unde l-a prins, o perioadă, pe Mihai Rotaru.
Acum, trupa din Bănie e pe val în Superliga României și are șanse mari să ajungă și în grupele Conference League. Victor Pițurcă spune că, dacă o țin tot așa, alb-albaștri pot ajunge campioni. Fostul antrenor al Universității Craiova recunoaște că și-ar dori să-i vadă pe craioveni câștigând titlul, în fața celor de la FCSB.
Ce le urmează Victor Pițurcă oltenilor de la Universitatea Craiova!
„E prea devreme să facem previziuni despre titlu, dar dacă Universitatea Craiova reușește să continue să adune puncte, putem avea o nouă campioană la finalul sezonului. Din punctul meu de vedere, doar FCSB poate concura cu ei la titlu. Iar dacă diferența dintre Craiova și FCSB va crește, va fi foarte greu pentru bucureșteni să revină. Craiova arată bine, are constanță și se poate impune în campionat.
Cel mai elocvent test pentru valoarea echipei a fost meciul cu Bașakșehir. Mi-aș dori foarte mult ca Universitatea Craiova să câștige campionatul. Anul trecut a avut șanse, dar sezonul acesta a început foarte bine și acest trend pozitiv poate să-i facă campioni”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit Golazo.
