Examenul de Bacalaureat s-a încheiat cu nota maximă pentru unii
Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 au fost afișate, iar județul Dolj are toate motivele să fie mândru. Printre cele 23 de medii de 10 la nivel național, două aparțin unor elevi din Craiova.
La Colegiul Național „Elena Cuza” promovabilitatea a fost de 100%, din totalul celor prezenți la examen
La Colegiul Național „Carol I”, performanța a fost atinsă de Elena Chiara Burlan, elevă la Filologie, care a obținut nota 10 la toate cele trei probe: Limba și literatura română, Istorie și Logică. De cealaltă parte, Colegiul Național „Elena Cuza” se mândrește cu un absolvent de la specializarea Științe ale Naturii, care a reușit același rezultat impecabil, cu 10 pe linie la Limba română, Matematică și Chimie organică. La Colegiul Național Carol I din Craiova, un singur elev a fost declarat respins. Acesta a obținut nota 5,71. La Colegiul Național „Elena Cuza”, promovabilitatea a fost de 100%, exceptând un singur elev care nici măcar nu s-a prezemtat.
Trei elevi de la Colegiul Național „Carol I” și Frații Buzești au fost foarte aproape de nota maximă, obținând media 9,95, un rezultat de top ce arată că performanța nu e o excepție în Craiova. Alte licee din Dolj nu se lasă mai prejos:
- Ștefan Velovan – 9,85
- Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” – 9,85
- Liceul Teoretic „Henri Coandă” – 9,85
- Colegiul Național „Nicolae Titulescu” – 9,80
Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, cap de afiș
Și la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, toți cei 109 absolvenți au promovat examenul. Mai mult, s-au obținut 20 de note de 10 la matematică, informatică și fizică.
- 47 elevi cu medii peste 9
- 44 elevi cu medii peste 8
- 9,85 – cea mai mare medie
- 6,63 – cea mai mică medie
„Munca susținută a elevilor și devotamentul cadrelor didactice au fost încununate și anul acesta de rezultate remarcabile. Felicitări tuturor!”, au transmis reprezentanții Colegiului Militar, conform Jurnalul Olteniei.
