Oltenii își pot întări ofensiva prin transferul internaționalului român
Ianis Hagi a plecat de la Rangers, iar clubul a făcut deja anunțul pe rețele sociale despre despărțirea sa. Echipele din România se bat acum pentru semnătura fotbalistului român, iar Universitatea Craiova are și ea șansele ei.
Ce șanse are Universitatea Craiova să-l transfere pe Ianis Hagi
FCSB și Farul au șanse să-l aduc pe internaționalul român, însă pe această listă poate apărea și Universitatea Craiova, de dragul nostalgiei, pentru că Gică Hagi nu a putut ajunge în Bănie, cum își dorea.
Gigi Becali este și el intrat în cursă și spune că va garanta că fotbalistul român va juca în cupele europen, iar asta îi poate dezavantaja pe oltenii.
„L-aș lua imediat pe Ianis. Nu știu însă dacă el vrea să vină la noi. O să vorbesc cu Gică (n.r – Gică Hagi). Poate că Gică o să vrea să-l ia la el (n.r. – la Farul) pentru a-l ajuta să-și revină. O să-i spun că-i garantez, prin contract, faptul că va juca în absolut toate meciurile europene. Garantez!
Nu-i voi putea însă garanta că va juca și în toate meciurile din campionat. Asta nu pot să promit.
Să vedem acum ce spune Gică, dar ar fi extraordinar să fie de acord să vină la FCSB.
Să vedem ce spune Gică”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Mihai Rotaru poate insista pentru transferul lui Ianis Hagi
Mihai Rotaru are o afinitate pentru fotbaliștii crescuți de Gică Hagi, iar fiul său poate fi marele transfer la care a visat vreodată. Un alt avantaj pentru aducerea sa este și Mirel Rădoi.
Tehnicianul a avut mare încredere în Ianis pe vremea când juca la tineret, iar asta i-ar pute oferi fotbalistului confortul mental că poate prinde minute în Bănie.
