12.3 C
Craiova
miercuri, septembrie 28, 2022

Ce se întâmplă cu Derby-ul Craiovei în scenariu roșu!

Bănia este sub restricții.Câți suporteri vor avea voie la meciul în care mândriile lui Rotaru și Mititelu intră în iarbă!

Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie, de la ora 21:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Orgoliile sunt mai mari ca niciodată, ținând cont de faptul că cele două formații se întâlnesc, în premieră, în prima Ligă.

Craiova a intrat în scenariul roșu, după ce rata de infectare cu COVID-19 a ajuns depășit 3 la mia de locuitori, iar noile restricții vor afecta și sportul. Stadioanele vor fi deschise la 30% din capacitatea totală, în loc de 75% cum era până în acum.

Astfel, pe „Ion Oblemenco” vor putea intra aproximativ 9.000 de suporteri, iar 5% din aceștia vor putea sta în sectorul oaspeților, după ce Peluza Nord a făcut apel către craioveni să nu cumpere bilete în alte zone. În acest caz, fanii ce susțin CS Universitatea Craiova vor dispune de aproximativ 500 de bilete, ca și oaspeți.

Stim ca jucam pe stadionul nostru, dar de data asta nu o sa fim organizatori astfel ca nu trebuie sa cadem in capcana de a cumpara bilete pe tot stadionul pentru ca facand asta presa „binevoitoare” o sa ne asimileze cu boovenii. In mod normal, conform intelegerii o sa avem toata Peluza Nord rezervata noua. Asta o sa insemne probabil pentru acea data cca 2.000 de bilete. Evident ca ei o sa incerce diverse tertipuri pentru a incurca suporterii Stiintei sa isi cumpere bilete(inclusiv sa cumpere tot ei cat mai multe bilete la Nord pe care sa le arunce ca sa nu mai ramana suficiente pentru noi), dar asta nu trebuie sa ne mire. E normal pentru o echipa mica sa reactioneze astfel cand stie ca o sa fie dominata „la ea acasa”, am tot patit-o de-a lungul timpului. Cea mai buna strategie ramane ca toti suporterii Stiintei sa cumpere bilete la Peluza Nord si de abia dupa epuizarea acestora daca mai este cazul sa cumpere la T2, dar tot in zona dinspre Nord pentru a fi evident pentru toata lumea pentru cine au venit oamenii la stadion. O sa mai vorbim despre meciul cu impostorii cand o sa mai fie cazul, pana atunci tineti minte atat: NU VA LUATI BILETE PANA NU O SA VEDETI UN ANUNT OFICIAL PE PAGINA CLUBULUI SAU PE CEA A PELUZEI NORD!”, este cererea Peluzei Nord.
Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

31,155FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles