Mircea Lucescu a vorbit despre transferul lui Alexandru Mitriță
Alexandru Mitriță este ca și plecat în China, iar Mircea Lucescu a fost chestionat despre plecarea sa de la clubul din Bănie. Selecționerul a fost acuzat că nu l-a introdus pe fotbalist, iar acesta nu a vrut să comenteze.
Ce spune Mircea Lucescu după ce a fost acuzat că l-a forțat pe Mitriță să plece în China
Mircea Lucescu nu a vrut să vorbească foarte mult despre transferul lui Alexandru Mitriță și a spus că așteaptă ca acesta să fie confirmat.
Olteanul a fost readus de către selecționer la echipa națională, dar Mircea Lucescu nu s-a bazat foarte mult pe calitățile sale.
”Deocamdată nu pot să dau niciun fel de răspuns. Aștept să mi se comunice oficial acest transfer. Și situația lui Bancu la fel. Nu pot spune nimic în momentul de față”, a spus Mircea Lucescu, potrivit sportpesurse.ro.
Declarația lui Mihai Rotaru
Mihai Rotaru a vorbit despre acest subiect și spune că Alexandru Mitriță a luat decizia de a pleca, după ce a văzut că nu este o opțiune pentru echipa națională. Fotbalistul nu a jucat foarte mult, chiar dacă are cifre impresionante.
„Cred că a contat și că echipa națională nu a văzut un om de bază în el. A luat decizia a doua zi de când a venit la echipa națională. Echipa națională l-a făcut să ia decizia. Salariul e foarte bun, cel mai bun avut până acum. Își dorea mult mai mult, să fie mult mai mult, să fie titular cu Cipru. Da, mi-a spus.
Se aștepta să intre în minutul 60 cu Austria, a intrat altcineva. A zis: ‘Nu au nevoie de mine’. A simțit că nu este un jucător important, el are nevoie de asta”, a spus Mihai Rotaru conform Digi Sport.
Chindia – CS Universitatea: primul 11 al lui Mirel Rădoi!
300.000 de euro pentru transferul lui Mihnea Rădulescu!
Dezastru de mii de euro! Un grup de tineri a vandalizat vila pe care au închiriat-o de Revelion
