Derby-ul din Bănie a avut mai multe momente tensionate, iar fotbaliștii s-au luat la ceartă
Rapid București s-a impus cu scorul de 2-1 în duelul cu Universitatea Craiova, iar oltenii au ratat șanse de a mai pune mână pe titlu în acest sezon. Gigi Becali are șanse să devină campion, chiar în această etapă cu Dinamo, exact așa cum ș-ia dorit, grație giuleștenulor.
Partida dintre cele două formații rivale a avut mai multe momente grele, iar la un moment dat, Denis Ciobotariu s-a luat la ceartă cu Burmaz. Acesta nu a fost singurul moment greu, deoarece la final Mirel Rădoi a izbucnit în lacrimi, din cauza rezultatului care l-a nemulțumit teribil.
Nicușor Bancu nu mai vrea transferuri la Universitatea Craiova: „Avem un lot destul de bun”
Ceartă între colegi la Universitatea Craiova – Rapid: „I-am cerut scuze”
Fundașul central al celor de la Rapid a vorbit deschis despre cearta cu Burmaz și spune despre acest incident că este unul normal, deoarece așa este fotbalul. Acesta spune că și-a cerut scuze față de atacantul giuleștenilor la următoarea fază în care s-au întâlnit pe teren.
Acesta nu a vrut să vorbească despre arbitraj, de și în prima repriză, echipa sa ar fi putut să primească penalty la o fază controversată în careul oltenilor.
Declarația lui Denis Ciobotariu
„Este ceva normal, i-am cerut scuze. Așa e la fotbal. La faza următoare când ne-am întâlnit la o lovitură liberă ne-am cerut scuze. E normal, el vrea să marcheze, să ajute echipa, eu la fel. Nu e absolut nicio problemă.
În momentul în care se analizează și la televizor și se vede clar, clar, clar… Nu e treaba mea să vorbesc de arbitraj. Nu avem ce să facem, trebuie să jucăm, să ne dăm viața, treburile astea cu arbitrajul vor fi discutate de cine trebuie”, a spus Denis Ciobotariu la Digi Sport
Liviu Ciobotariu, antrenor la FCU Craiova!
Se pregătește transferul lui Denis Ciobotariu: „Voi lua o decizie”
