Cel mai bun fotbalist al României a fost stabilit pe baza mediei notelor obținute în cele patru meciuri
S-a stabilit care a fost cel mai bun fotbalist al României la EURO 2024, în funcție de media notelor obținute în cele patru meciuri.
Cel mai bun fotbalist al României a fost stabilit pe baza mediei notelor obținute
România a participat la Campionatul European din Germania, unde a jucat patru meciuri împotriva Ucrainei (3-0), Belgiei (0-2), Slovaciei (1-1) și Olandei (0-3). Deși echipa a încasat 7 goluri în aceste trei meciuri, portarul Florin Niță a fost desemnat cel mai bun jucător din lotul lui Edi Iordănescu la EURO 2024, conform Prosport.
Transferul de 1,3 milioane de euro al lui Gigi Becali, marea greșeală a lui Edi Iordănescu
Sofascore a realizat un clasament al celor mai buni jucători din lotul lui Edi Iordănescu la EURO 2024. Clasamentul a fost alcătuit pe baza mediei notelor obținute în cele patru meciuri. Florin Niță se află în fruntea clasamentului cu o medie de 7,20, urmat de Radu Drăgușin cu 7,03 și Răzvan Marin cu 6,98.
Toți cei 21 de jucători folosiți de Edi Iordănescu în cele patru meciuri au obținut note bune, peste 6. Cele mai mici note au fost ale unor jucători care au primit mai puțin timp de joc, cum ar fi Alexandru Cicâldău, cu 6,30, și Denis Alibec, cu 6,35.
România a mai stabilit un record, fiind pentru prima oară când termină pe primul loc în grupă la un turneu final
Edi Iordănescu a realizat o performanță remarcabilă la Campionatul European din Germania. Selecționerul a condus echipa pe primul loc în grupă fără să sufere vreo înfrângere în preliminarii. Primul meci împotriva Ucrainei, scor 3-0, a fost un succes istoric: cea mai categorică victorie a tricolorilor la un turneu final și a doua victorie a României la EURO.
La capătul celor trei meciuri din grupa E, România a mai stabilit un record. Fiind pentru prima oară când termină pe primul loc în grupă la un turneu final. Din păcate, parcursul tricolorilor s-a oprit în optimi. Deși au terminat grupa pe primul loc, au dat peste Olanda, națională care a arătat un joc mult peste cel al elevilor lui Edi Iordănescu și au obținut calificarea în sferturi.
Selecționerul României a sugerat că mandatul său a ajuns la sfârșit. În urma eliminării de la EURO 2024. Contractul lui Edi Iordănescu cu FRF a expirat, iar discuțiile pentru prelungire urmează să continue în zilele următoare.
„Pentru mine lucrurile sunt clare, eu sunt mândru de tot, de munca noastră. Cred că această echipă naţională poate să crească. Eu am nevoie de odihnă, după care cu siguranţă va fi o discuţie cu conducerea FRF, cu familia mea”, a transmis Edi Iordănescu.
