Adrian Mititelu are la FCU Craiova un fotbalist pe care așteaptă să îl vadă la cel mai înalt nivel, cât mai repede!
FCU Craiova era cunoscută drept un club care promova tineri în fotbalul românesc. În urmă cu mai bine de un deceniu, Adrian Mititelu forța un proiect bazat pe olteni. La acea vreme, clubul din Bănie îi scotea pe prima scenă a fotbalului românesc pe Ologu, Gugu, Firțulescu, Nelu Nicolae sau pe Mihai Roman. Totodată, printre alb-albaștri se numărau deja Bărboianu, Găman, Lung Jr sau Mihai Costea.
Acum, FCU Craiova nu mai promovează atât de mulți tineri. Cel puțin nu din propria pepinieră. Totuși, Adrian Mititelu susține că are un talent în lot. Este vorba despre Mario Ilie. El este jucătorul pe care șefii formației alb-albastre îl consideră un produs al clubului.
Cel mai talentat tânăr jucător cu care se laudă FCU Craiova!
„Juniorii pe care i-am adus sau care au fost pregătiți pentru startul campionatului s-au dovedit foarte slabi în raport cu ceea ce ne doream. Am reușit, apoi, să îl aducem pe Moraru, de la Cluj, care este foarte bun. Dar după primul sau al doilea meci, s-a accidentat.
Are ruptură de ligamente. O veste bună este că acest Ilie, un tânăr craiovean, ne poate ajuta. Este singurul nostru produs. Este la noi de 3 ani. Este născut în 2007. Are calitate, are viteză, tehnică, execuție”, a dezvăluit Adrian Mititelu, la podcastul GSP „2 la 1”.
Mario Ilie poate ajunge om de bază la FCU Craiova
Mario Ilie este foarte util la FCU Craiova, în Liga 2, din postura de jucător under. Totuși, calitățile lui nu pot fi contestare și are șanse mari să devină un titular printre alb-albaștri, fără să mai contreze dacă este sau nu junior. El are 17 ani, este cotat de Transfermarkt la suma de 50.000 de euro și evoluează pe poziția de extremă dreapta, dar poate fi folosit și în partea stângă.
În noiembrie 2022, Mario Ilie era convocat în premieră la naționala U16 a României: „Sunt foarte fericit să primesc această veste și sper să reușesc să fac o treabă bună la echipa națională”, spunea jucătorul la acea vreme.
- Gigi Becali, cuvinte de laudă pentru doi jucători, după Dinamo – FCSB
- Încă un fotbalist tânăr pe care Rotaru vrea să îl facă mare: „Știm ce avem în curte”
- Gigi Becali a dat sentința pentru doi fotbaliști: „Zi-mi ceva făcut de el”
- Nicolae Stanciu mai voia un jucător în lotul României: „L-aș
