Analiștii lui Mihai Rotaru au dezamăgit de mule ori, dar și au făcut treaba, cel puțin când vine vorba despre Cele mai ieftine 3 super- transferuri făcute de Universitatea Craiova!
Mihai Rotaru a investit sume importante de când s-a implicat în fotbal. Pe lângă faptul că a adus în Bănie fotbaliști valoroși, pe bani mulți, sau unii liberi de contract, patronul alb-albaștrilor a reușit să facă și altfel de mutări. Ținând cont de felul în care jucătorii respectivi s-au impus în formația fanion a Olteniei.
- Cum arăta Universitatea Craiova în urmă cu 11 ani!
- Emil Săndoi, impresionat de un fost jucător de la Universitatea Craiova
Cele mai ieftine 3 super- transferuri făcute de Universitatea Craiova!
Cele mai ieftine 3 super- transferuri făcute de Universitatea Craiova au ajuns să se transforme în adevărate surprize pentru olteni. Această listă începe chiar cu Dan Nistor. În schimbul mijlocașului, Mihai Rotaru le plătea celor de la Dinamo, în anul 2020, aproximativ 250.000 de euro. El s-a impus repede printre alb-albaștri, dar nu le-a intrat la suflet și șefilor clubului, care au renunțat prea ușor la serviciile acestuia.
„Mă gândeam cum a putut Universitatea Craiova să-i dea drumul unui jucător ca piticul ăsta de la Cluj (n.r. – Dan Nistor). Joacă absolut de senzație. Are personalitate și nu vă place asta? Craiova câștiga două titluri dacă îl păstra pe Nistor. Este singurul mijlocaș din această țară care știe să facă legătura dintre apărare și înaintare. Se mișcă foarte mult și nu pe 20-30 de metri, se mișcă pe 50-60 de metri la un moment dat”, a declarat, recent, Dumitru Dragomir, la Fanatik.
Universitatea Craiova a făcut încă două mutări ieftine, dar bune
În 2015, Universitatea Craiova plătea aproximativ 100.000 de euro pentru transferul lui Hristo Zlatinski, de la Ludogorets. Bulgarul nu doar că a ajutat formația din Bănie în multe momente, dar a fost și un mentor pentru Vlad Screciu și, foarte repede, a devenit căpitanul alb-albaștrilor. Și el a fost pus pe liber, ajungând, ulterior, la FCSB.
Printre cele mai ieftine 3 super- transferuri făcute de Universitatea Craiova se numără și cel al lui Bogdan Vătăjelu. El i-a costat pe olteni 250.000 de euro. Fundașul stânga a fost și el căpitan în Bănie, iar Mihai Rotaru reușea să îl vândă pentru suma de 1,3 milioane de euro, dar și să îl repatrieze, pentru încă 350.000 de euro.
