Unde au ajuns să joace fotbaliștii, după ce Mihai Rotaru a ratat cele mai spectaculoase transferuri la Universitatea Craiova!
Mihai Rotaru a adus, în Bănie, din 2013 și până în prezent, fotbaliști cu nume, precum Mihăiță Pleșan, Curelea, Ferfelea, Andrei Cristea, Arlauskis, Valerică Găman, Florin Gardoș sau Kurtic. Patronul alb-albaștrilor a realizat și mutări importante, care s-au demonstrat a fi extrem de inspirate, fotbaliștii ajungând să fie transferați la echipe puternice din străinătate.
Pe această listă își fac loc Alex Mitriță, Alex Băluță, Bogdan Vătăjelu, Alex Cicâldău sau Mirko Pigliacelli. Totuși, pe lângă toți aceștia și lăsând la o parte investițiile mai puțin inspirare, au existat, cu trecerea timpului, și transferuri ratate de Universitatea Craiova.
Cele mai spectaculoase transferuri ratate de Universitatea Craiova!
Analiștii lui Mihai Rotaru au avut un loc important în biroul sau în agenda telefonului patronului alb-albaștrilor. Sfaturile au fost cântărite și luate sau nu în considerare până la capăt. Totuși, formația din Bănie a ratat câteva transferuri spectaculoase, în ultimul deceniu, pe care șefii clubului le puteau face cu ușurință. Primul pe această listă poate fi chiar Tavi Popescu. Mijlocașul a ajuns la FCSB și este unul dintre cei mai promițători tineri din campionatul intern.
„Octavian Popescu n-a fost niciodată jucătorul nostru, el a fost împrumutat la Universitatea Craiova cu clauză de cumpărare. Colegii mei de la administrativ au făcut o greșeală birocratică, toată lumea a fost de acord , de la cel mai la cel mai mare, că jucătorul merita să rămână la Craiova. Dar nu i s-a făcut contract pe perioada următoare. Era o chestie obligatorie atunci când e vorba de un împrumut cu opțiune de cumpărare”, a precizat Mihai Rotaru, în 2021, la DigiSport.
Cu ce echipe se poate duela Universitatea Craiova în Cupa României!
Oltenii au ratat alți doi jucători
Mihai Rotaru l-a vrut pe Darius Olaru la Universitatea Craiova. Patronul alb-albaștrilor era într-o perioadă în care se contra cu Gigi Becali, pentru mutări spectaculoase. În cele din urmă, mijlocașul a fost transferat, în 2020, de la Gaz Metan Mediaş la FCSB, în schimbul sumei de 600.000 de euro. Acum, este unul dintre cei mai valoroși jucători din SuperLiga României.
Un al treilea transfer ratat de Craiova a fost cel al lui Alex Băluță, când a venit vorba de repatrierea acestuia. Fotbalistul a ales să semneze cu FCSB, invocând faptul că oltenii nu l-au dorit cu adevărat. Foarte interesant este faptul că toți acești fotbaliști au ajuns la echipa lui Gigi Becali și au devenit campioni. Mihai Rotaru a fost foarte dezamăgit.
Marea dezamăgire a lui Mihai Rotaru
„Din păcate, am văzut astăzi niște declarații. Băluță este jucător crescut de noi, respectat, sau, mă rog, până ieri. Când a terminat cu Academia Pușkaș, l-am sunat, înainte să îi facem oferta lui Mitriță. Cu aproximativ patru săptămâni în urmă. A spus că prima opțiune este să plece afară. I-am spus că are o ofertă, deschisă. Ar fi fost al treilea cel mai bine plătit din România, după Florinel Coman și Deac.
A zis ‘Mulțumesc mult, iau în considerare’. Acum 10-12 zile m-a sunat, dacă putem să ne vedem. Mi-a dat și mesaj. A venit și m-a rugat să vorbim direct cu impresarul. I-am zis să discutăm noi doi înainte. I-am explicat că salariul rămâne acesta, dar e foarte greu să îi dau bani la semnătură. A fost o discuție care a rămas deschisă. Am intrat cu impresarul în video-conferință. Ne-au spus amândoi că iau în discuție. Este un italian, l-am cunoscut atunci. Ne-au spus că în două zile ne vor da un răspuns. Craiova e un oraș greu, Craiova e un oraș care nu uită și nu iartă. Dacă primea 10 euro în plus de la Gigi înțelegeam”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.
