Oltenii pot aduce trei fotbaliști care să le aducă titlul!
Universitatea Craiova are nevoie de transferuri pentru a pune mâna pe titlu. Oltenii nu suferă doar la capitolul ofensiv. Aceștia au probleme și la construcție, dar și în zona defensivă.
Cele trei transferuri care o pot face pe Universitatea Craiova campioană!
Mihai Rotaru poate efectua mai multe transferuri în această vară și poate merge exact pe exemplul Mirel Rădoi. La fel cum tehnicianul a fost repatriat, acesta poate repatria 3 fotbaliști. Revenirile sunt mereu favoritele lui Mihai Rotaru, iar fotbaliștii care s-au întors în Bănie, mereu au dat randament, cazul Mitriță și Gustavo.
Rotaru este unul din specialiștii în reveniri, iar mai mulți fotbaliști din lotul oltenilor au revenit la gruparea din Bănie, după ce au fost transferați sau împrumutați la alte echipe
Cei 3 fotbaliști pe care Rotaru i-ar putea repatria
Rotaru ar putea forța 3 transferuri, iar unul dinte fotbaliști poate fi Mirko Pigliacelli. Italianul a fost unul dintre cei mai iubiți portari din Bănie, iar revenirea acestuia ar fi o lovitură de imagine. Acesta a fost adus în 2018 și a jucat peste 160 de meciuri în care a reușit și un gol. Oltenii au primit pentru el 150 de mii de euro de la Palermo, iar în prezent italianul joacă pentru Catalzaro. Rotaru ar putea forța revenirea sa, dacă va renunța la unul din cei 3 portari.
Un alt fotbalist care ar putea fi adus înapoi este Alexandru Crețu. Mijlocașul a fost cedat în toamnă pentru 300.000 de euro, însă Rotaru l-ar putea readuce, dacă va fi dispus să plătească o sumă importantă. Crețu evoluează în Arabia Saudită, iar prețul de întoarcere nu este unul mare.
Dan Nistor poate fi și el o variantă plauzibilă. Oltenii au nevoie de un mijlocaș care să creeze multe acțiuni, iar Dan Nistor este unul din oamenii potriviți. Atât el, cât și Mihai Rotaru pot lăsa trecutul deoparte și se pot înțelege. Nistor ar putea să se retragă din Bănie, dacă Rotaru l-ar convinge să se întoarcă. În prezent acesta joacă la U Cluj, unde are rezultate senzaționale.
- Inter Milano, noua campioană a Italiei!
- Două transferuri la FCSB. Gigi Becali se întărește pentru primăvara europeană
