Universitatea Craiova a fost făcută praf de CFR Cluj, iar Dan Petrescu a predat o lecție de fotbal
Universitatea Craiova a pierdut cu CFR Cluj cu scorul de 2-0. Oltenii pierd din șansele la titlu.
Euro și dolarul sunt în continuă creștere
CFR Cluj o face șah-mat pe Universitatea Craiova. Oltenii sunt în scădere de formă
Universitatea Craiova nu a avut cea mai bună evoluție în prima repriză, iar CFR Cluj a fost echipa mai bună. Ardelenii i-a dominat pe olteni, iar în prima repriza au marcat de două ori. Primul gol a fost marcat de Kamara, care a fost uitat prin careu, iar mingea a ajuns la el. Atacantul nu l-a iertata pe Laurențiu Popescu.
Ulterior Korenica a marcat dintr-o lovitură liberă care, care i-a surprins pe toți fotbaliștii din teren. În repriza secundă, meciul s-a liniștit puțin. CFR Cluj a știut să țină de rezultat, iar asta i-a dezarmat pe olteni. Aceștia au mai avut atacuri prin Alex Mitriță, însă golgheterul echipei nu a reușit mai nimic în această seară. Un alt impediment în partea secunde este caronașul roșu luat de Safira. Acesta a fost eliminat și asta a dăunat echipei.
CFR Cluj a mai avut două ocazii în final, însă nu au reușit să trimită mingea în poartă, iar rezultatul a fost același ca în prima repriză.
Echipele de start
CFR Cluj (4-3-3): Hindrich – Rocha, Bolgado, M.Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Emerllahu – Korenica, L.Munteanu, Kamara
Rezerve: M.Popa, Abeid, Graovac, Sinyan, Name, Tachtsidis, Păun, Deac, Șfaiț, Nkololo, Postolachi, Juric
Antrenor: Dan Petrescu
Universitatea Craiova (4-3-3): L.Popescu – Mogoș, Maldonado, Badelj, Bancu – Anzor, Screciu, Houri – Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: Lung Jr., Stoian, Iago, Montoya, Ndong, Zajkov, Păcurar, Căpățînă, Oshima, Barbu, Bană, Lukic
Antrenor: Mirel Rădoi
Ora 20:00. 84.916 craioveni au votat!
Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foarte mult la Dan Vasilică!”
Marius Șumudică îi compătimește pe oltenii de la Universitatea Craiova!