fbpx

Adevăr sau provocare: șansele Craiovei să-i sufle titlul lui Petrescu!

Alb-albaștrii s-au amețit cu gustul ultimelor două victorii, dar mai au până să se îmbete din trofeul de campioni!

Bergodi a reușit să-i conducă pe olteni spre două victorii consecutive în play-off și i-a dus la 4 puncte de prima poziție, ocupată de CFR Cluj. Astfel, Craiova se înhamă, din nou, la un drum pe care s-a împiedicat în ultimii ani.

După meciul cu Botoșani, suporterii s-au adunat în număr mare să le arate favoriților că nu sunt singuri în lupta pentru titlu și, automat, i-au PROVOCAT să arate că sunt capabili să facă performanță.

Alb-albaștrii vor da piept cu CFR în etapă viitoare, iar atunci, PROVOCAREA se va transforma în ADEVĂR. Dacă trupa din Bănie învinge, medaliile de campioni nu vor fi doar simple obiecte pe care fanii echipei visează să le vadă la gâtul craiovenilor.

În momentul de față, ADEVĂRUL este că strategia lui Dan Petrescu este peste cea a lui Mihai Rotaru. Clujenii au o echipă solidă, un grup de jucători ce câștigă și atunci când joacă foarte prost. Totodată, oltenii au arătat că pot accepta o PROVOCARE, dar mai mereu au fost nevoiți să privească ADEVĂRUL în ochi și să accepte că fără întăriri, fără consistență și continuitate pe bancă și în teren, performanța nu-i va căuta pe cei mai iubiți, ci pe cei mai serioși, pe cei mai buni.

În 3 minute poți să vezi și: Liverpool, campioana Angliei!

Mihai Rotaru: „Mergem la Cluj să răpunem bestia”

1,5 milioane de euro pentru transferul lui Marko Dugandzic!

Nistor: „Meciul de la Cluj e capital pentru noi!”

VIDEO: Sorin Cârțu, spectacol cu mingea la piscină!

Vești mari înainte de Craiova-Botoșani: Arlauskis a semnat!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0
The following two tabs change content below.
Summary

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0Shares
0 0