14.5 C
Craiova
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Cinci oferte depuse pentru Lotul 3 al Autostrăzii Craiova – Filiași

Lotul 3 al Autostrăzii Craiova – Filiași este una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră din zona Olteniei

Cinci asocieri de firme din România, Ucraina, Turcia și Italia s-au înscris în cursa pentru construcția Lotului 3 al Autostrăzii Craiova – Filiași, cu o lungime de 21,7 kilometri. Anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, Director General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

10 luni pentru proiectare și 24 pentru execuția lucrărilor

Contractul, în valoare de maximum 2,71 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport 2021-2027 și prevede o perioadă totală de realizare de 34 de luni – 10 luni pentru proiectare și 24 pentru execuția lucrărilor.

„Pentru contractul necesar construcției lotului 3 (21,7 km) al autostrăzii Craiova – Filiași au fost depuse astăzi 5 oferte:

  • Asocierea AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL (lider) – DRUM ASFALT SRL (Ucraina – România)
  • Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (lider) – CONCELEX SRL – X-WAY INFRASTRUCTURE SRL (România)
  • Asocierea NUROL CONSTRUCTION S.A. (lider) – NUROL INSAAT VE TICARET A.S. (România – Turcia)
  • Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider) – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – INFRAVIS S.R.L. (Turcia – România) WEBUILD SpA (Italia)

„Pentru asigurarea conexiunii cu DN 6 va fi construit un Nod rutier și în zona localității Răcarii de Sus”

Contractul (finanțat prin Programul Transport 2021-2027), are o valoare maximă de 2,71 miliarde de lei (fără TVA) și prevede construcția acestui nou lot de autostradă în cel mult 34 de luni (10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție). Lotul 3 al autostrăzii Craiova – Filiași se va desfășura între Nodul rutier Beharca, prin care se asigura conexiunea cu DN6 și nord-vestul localității Țânțăreni.

Pentru asigurarea conexiunii cu DN 6 va fi construit un Nod rutier și în zona localității Răcarii de Sus. Contractul mai prevede construcția pe traseul noului lot de autostradă a 21 de structuri, printre care un viaduct peste Râul Frățoștița, CF100 și DN6/E70 (846 m) și un pasaj în zona Nodului Răcarii de Sus, peste CF100 (285 m).

Acest lot de autostradă va beneficia și de patru parcări de scurtă durată, fiecare dintre acestea dotată cu câte 8 locuri de parcare destinate încărcării rapide a autoturismelor electrice”, a postat Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA.

spot_img

ULTIMELE STIRI